Timișoara: un bărbat de 36 de ani a fost găsit inconștient pe stradă – a fost dus la spital în stare de inconștiență și în ciuda manevrelor de resuscitare a murit

Tragedie la Timișoara – bărbat de 36 de ani, găsit inconștient pe stradă, a murit la spital. Poliția a deschis dosar penal.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a murit miercuri dimineață, în ciuda eforturilor medicilor de la Unitatea de Primiri Urgențe din Timișoara de a-l salva. Incidentul a avut loc în jurul orei 08:57, când personalul medical a anunțat poliția că bărbatul a fost adus în stare de inconștiență și, în ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarat decedat.

Potrivit primelor informații furnizate de autorități, un echipaj SMURD din cadrul ISU Banat a intervenit la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu cu Calea Bogdăneștilor, unde bărbatului i s-ar fi făcut rău în mod subit. Acesta a fost transportat de urgență la spital, însă viața nu a mai putut fi salvată.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului și circumstanțele în care s-a produs evenimentul.

Trupul neînsuflețit urmează să fie supus necropsiei, iar concluziile medico-legale vor fi esențiale în stabilirea unei posibile responsabilități penale. Autoritățile vor dispune măsurile legale care se impun în funcție de rezultatele anchetei.

Bărbatul alerga pe o stradă din Timişoara, alături de fratele său, în momentul în care i s-a făcut rău. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, unde a decedat.

Bărbatul se numește Caius Lungu și era fotbalist.

Cu profundă tristeţe, clubul Ripensia Timişoara anunţă trecerea prematură în nefiinţă a fostului nostru jucător, Caius Lungu, la doar 36 de ani. Caius a fost un om dedicat fotbalului, un coleg apreciat şi un component valoros al echipei noastre. Pierderea sa fulgerătoare ne îndurerează profund, iar gândurile noastre se îndreaptă către familia lui, către cei dragi şi către toţi cei care l-au cunoscut. În aceste momente de durere, ne exprimăm întreaga compasiune şi susţinere. Ripensia Timişoara îi va păstra mereu amintirea vie şi îi va onora contribuţia pe teren şi în afara lui”, a transmis clubul.

Fotbalistul a fost legitimat de-a lungul timpului la Fortuna Covaci, Voinţa Sibiu, CSM Râmnicu Vâlcea, Ripensia Timişoara, Colorno (Italia), CSM Reşiţa, Periam şi Pobeda Star Bîsnov.

Recomandările noastre