Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au acționat marți seara, în sprijinul conducătorului tramvaiului numărul 6, care a anunțat la Dispeceratul Poliției Locale, în jurul orei 20.00, că un autovehicul parcat necorespunzător pe Strada Gheorghe Doja a blocat circulația tramvaielor spre Piața Maria.
”La fața locului s-a încercat identificarea conducătorului autoturismului cu numere de Arad și, deși nu a fost găsit la fața locului, acesta a primit o invitație urmând a fi luată măsura sancționării contravenționale cu amendă de până la 1012,5 lei și trei puncte penalizare la permis, circulația fiind reluată cu sprijinul călătorilor. Poliția Locală atrage din nou atenția conducătorilor auto să se asigure atunci când parchează pentru a nu perturba circulația mijloacelor de transport în comun, cele mai frecvente probleme reclamate de conducătorii STPT fiind chiar staționarea prea aproape de căile de rulare a tramvaielor, dar și în stațiile mijloacelor de transport”, se arată într-un comunicat de presă.
Anul trecut și la începutul acestui an au fost înregistrate la Poliția Locală peste 250 de solicitări din partea angajaților Societății de Transport Public Timișoara, care au cerut sprijin în diferite probleme întâlnite pe trasee.