Tapiseria „Il Risveglio/Trezirea”, creație a artistului Camilian Demetrescu, inaugurată la Muzeul Național de Artă Timișoara – Omagiu la 100 de ani de la nașterea sa.
Într-un moment de mare efervescență și celebrare culturală pentru Muzeul Național de Artă Timișoara, sâmbătă, 16 noiembrie 2024, odată cu deschiderea expoziției „Luminile lui Caravaggio, a avut loc inaugurarea oficială a Tapiseriei „Il Risveglio/Trezirea”, expusă în foaierul Sălii Baroc.
”Evenimentul, desfășurat într-un cadru solemn, a reunit înalți demnitari, oficialități și numeroși invitați, tapiseria fiind descrisă publicului de către domnul Federico Mollicone, Președintele Comisiei de Cultură, Știință și Educație din Camera Deputaților a Parlamentului Republicii Italiene, în prezența președintelui Consiliului Județean Timiș, domnul Alfred-Robert Simonis și a managerului MNArT, domnul Filip Adrian Petcu. Opera a fost oferită în custodie Muzeului Național de Artă Timișoara de către Ministerul Culturii, în memoria jertfei adusă de Timișoara – Oraș Martir și Primul Oraș Liber de Comunism în Decembrie 1989, cu sprijinul Ambasadei României în Republica Italiană, Malta și San Marino. Momentul a marcat totodată, centenarul nașterii marelui artist Camilian Demetrescu, un simbol al exilului românesc în Italia și un exemplu de integritate și viziune artistică”, au transmis organizatorii.
Tapiseria „Il Risveglio/Trezirea”, expusă la Muzeul Național de Artă Timișoara, a fost lăsată de către artist în custodia Sălii Pontificale a Vaticanului, prezentată în 2008 Papei Benedict al XVI-lea împreună cu o întreagă colecție de tapiserii, iar ulterior a fost donată de către familia Demetrescu, Ministerului Culturii din România. În luna iunie a acestui an, această minunată tapiserie plină de simboluri, denumită sugestiv „Trezirea”, a fost prezentată la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, într-o expoziție unică alături de un întreg poștal Camilian Demetrescu, realizat de Romfilatelia.
Născut în 18 noiembrie 1924, la Bușteni, Camilian Demetrescu, artistul care a redat simbolului sacralitatea pierdută, a fost o figură marcantă a artei europene, un om profund ancorat în valorile creștin-ortodoxe și un fervent susținător al culturii românești în exil. După fuga din țara sa natală în 1969, opera sa a parcurs o transformare artistică semnificativă, renunțând la realismul socialist în favoarea abstracționismului, pentru ca mai apoi să își dedice viața artei simbolistice sacre.
În 1977, restaurarea unei biserici romanice din Gallese i-a schimbat destinul și creația, marcând întoarcerea sa spre spiritualitate și creștinism. Inspirat de întâlnirea cu Mircea Eliade și fascinat de bogăția artei medievale creștine, Demetrescu și-a dedicat opera unui mesaj profund, universal, al sacralității și speranței.
Considerat de criticul de artă Giulio Carlo Argan drept „al cincilea mare nume al artei italiene contemporane”, Demetrescu a fost un reper în arta italiană și internațională, organizând expoziții în marile orașe din Italia și Franța, iar lucrările sale fiind păstrate în numeroase biserici. În 1986, a fost selectat de Comisia Pontificală pentru Artă din Vatican pentru a ilustra Divina Comedie, alături de alți artiști europeni de renume.
După Revoluția din 1989, artistul s-a implicat activ în sprijinirea României, fondând Comitetul Pro România, organizând transporturi umanitare și publicând Biblia tradusă de Gala Galaction. În 2000, expoziția retrospectivă organizată la București a reunit peste 300 de lucrări, confirmând impactul său artistic și umanitar.
În anul 1990, i se conferă Premiul internațional „Labirintul de argint“, pentru ca în anul următor, Fundația Konrad Adenauer şi Parlamentul Italiei îi acordă Premiul internațional „La Pléiade”.
Noua tapiserie, amplasată la accesul în Sala Baroc, este un simbol puternic al legăturii profunde dintre artă, credință și identitatea românească. Invităm publicul să admire această capodoperă și să descopere povestea remarcabilă a contribuției artistice a lui Camilian Demetrescu, omul și artistul care, prin forța spiritului său, a adus lumina simbolurilor sacre în inimile tuturor.