Timișoara: skatepark-ul din zona centrală devine realitate – o firmă realizează gratuit studiul de fezabilitate care va fi apoi donat orașului

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat că unul dintre proiectele cele mai cerute de tinerii timișoreni devine realitate și astfel vom avea un skatepark în Parcul Central.

“Mă bucură implicarea celor de la AnonimTM – pionieri ai mișcării underground din oraș, care împreună cu firma timișoreană de proiectare Subcontrol și U-man vor realiza studiul de fezabilitate în mod gratuit și îl vor dona apoi orașului.  Cum trebuie să arate acest nou skatepark o știu cel mai bine cei care îl vor folosi. De aceea, documentația va fi elaborată cu implicarea comunității de skateri din oraș.  Am convenit cu cei de la AnonimTM să respectăm standardele mondiale în domeniu și ghidul american de bune practici produs de The Skatepark Project pentru acest sport olimpic. Locația este în proximitatea bazei Uszoda, în timp conturându-se un nucleu de agrement urban în zona fără a deranja riverani. Suprafețele vor fi din beton pentru a asigura calitatea rampelor și vom integra și suprafețe pentru graffiti. Implicăm comunitatea și profesioniștii în proiectele Timișoarei“, a spus Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole