Schimbări majore în Timișoara între Podul Traian și pasarela de la Shopping City – anunțate de primarul Dominic Fritz. Se scoate la licitație proiectarea primului proiect de remodelare a unei artere de circulație

Primarul Dominic Fritz anunță schimbări majore pe una dintre cele mai circulate artere din Timișoara.

Este vorba despre tronsonul cuprins între Podul Traian până la pasarela de la Shopping City.

“Documentația pentru elaborarea DALI și proiect tehnic pentru ”Magistrala verde” este gata și se află în evaluarea Agenției Naționale a Achizițiilor Publice și este o chestiune de zile primirea avizului, după care urmează licitația pentru desemnarea proiectantului. ”Magistrala Verde” este unul din proiectele Primăriei Municipiului Timișoara prin care ne dorim atragerea de fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență“, spune primarul Timișoarei.

Ce este ”Magistrala Verde”

“”Magistrala verde” este un culoar de mobilitate verde de 3 kilometri, care va fi amenajat între Bulevardul 16 Decembrie 1989 și Calea Șagului, în integralitate – adică de la Podul Traian până la pasarela de la Shopping City, complementar carosabilului, cu atenție pentru nevoia oamenilor pentru spațiu public de calitate. Bandă dedicată transportului public local nepoluant, piste de biciclete și trotuare late, încadrate de aliniamente și spații verzi generoase vor asigura deplasarea într-un mod sigur și confortabil pentru toată lumea. Toate amenajările vor ține cont de nevoile persoanelor cu mobilitate redusă: persoane cu dizabilități, vârstnici, copii. Zonele pietonale vor fi dedicate activităților sociale, comerciale și de odihnă. Întreg proiectul va pune în valoare zona istorică pe care o traversează, bogată în clădiri de patrimoniu valoroase. ”Magistrala Verde” este viziunea actualei administrații despre cum amenajăm spațiul public în Timișoara: cu respect pentru cetățeni, mediu și patrimoniu construit. Atractivitatea, siguranța, accesibilitatea, calitatea aerului, sunt caracteristicile principale de care ținem cont în realizarea acestui proiect. Pietoni, bicicliști, șoferi sau utilizatori ai transportului public local vor avea aceleași condiții de deplasare, așa cum, copiii, adulții și vârstnici vor avea acces la spațiu public de calitate“, precizează Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole