Serenadele sunt un prilej de bucurie și nostalgie, prin care studenții din anul VI ai Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara – secția română, susținuți de conducerea Universității, vor să-și exprime recunoștința profesorilor care i-au îndrumat timp de 6 ani, dar totodată să-și creeze o amintire frumoasă la finalul studenției.
Evenimentul va avea loc în mai multe locații precum:
– Clădirea Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara
– Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara
– Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara
– Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara
– Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara
“Astfel că, în perioada 9-10 mai se vor desfășura SERENADELE UMFT2024, la care se preconizează un număr de aproximativ 150 de studenți participanți, la care se vor alătura cadrele didactice de la locațiile menționate mai sus. Toate acestea, începând cu ora 10 dimineața, în fiecare din cele doua zile ale evenimentului“, se arată într-un comunicat de presă.
Viitorii absolvenți au compus versuri noi, cu tematica anilor studenției mediciniste, transpuse pe linii melodice ale unor melodii cunoscute, cum ar fi „Ghița” de la Cleopatra Stratan ori „Așa că beau” de la trupa Bosquito.