Timișoara: Sala 2 a Teatrului Naţional din Parcul Civic va fi modernizată – înainte de a deveni sală de spectacole clădirea a adăpostit un manej şi o sală de sport

Teatrul Naţional Timişoara a semnat contractul de servicii de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare a Sălii 2 a teatrului, aflată în Parcul Civic din Timişoara.

În trecut, clădirea a adăpostit un manej şi o sală de sport, înainte de a deveni sală de spectacole.

Trei firme au câştigat licitaţia pentru renovare.

În urma finalizării procesului de licitaţie, Teatrul Naţional din Timişoara a semnat contractul pentru servicii de proiectare şi de execuţie a lucrărilor de modernizare a Sălii 2 cu Asocierea S.C. T.T. & Co SOLARIA GRUP S.R.L. – S.C. EURAS S.R.L. – S.C. ATELIERUL ARHITEXT S.R.L. Susţinut şi finanţat de Ministerul Culturii, care a inclus acest proiect în obiectivele Programului naţional «Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023», în deplina asumare a rolului său pentru viitor, Teatrul Naţional începe de astăzi pregătirea noii Sala 2 pentru Timişoara, pentru oamenii care vor veni”, se arată într-un comunicat de presă al Teatrului Naţional Timişoara

Potrivit documentului citat, preluată ca un proiect de reconversie culturală în anul 2008, Sala 2 a fost redeschisă pentru public într-o formă nouă în 2010.

Redeschiderea Sălii 2 a reprezentat, de altfel, momentul în care ideea ca Timişoara să intre în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii a fost pentru prima dată lansată în spaţiul public şi tot Sala 2 este locul în care, la invitaţia Teatrului Naţional, Timişoara a decis acest lucru, constituind Asociaţia dedicată acestui scop. Sala 2 s-a transformat dintr-o metaforă într-una dintre cele mai performante săli de spectacol din ţară şi într-o agora a principiilor şi a ideilor care însufleţesc spiritul oraşului. Şi, pentru că un succes înseamnă o poartă deschisă către viitor, Sala 2 se pregăteşte să devină un centru teatral pentru Timişoara viitorului, făcând un pas important înainte în infrastructura culturală a României”, se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, extinderea Sălii 2 va oferi spaţiului de joc proporţiile specifice sălilor de spectacole, astfel încât să răspundă standardelor spectacolului de teatru al secolului XXI, precum şi dotarea cu echipamente de scenă performante. De asemenea, Sala 2 va deschide o nouă sală studio, precum şi noi spaţii dedicate atât publicului de teatru, cât şi cetăţenilor, ca spaţii de loisir sau spaţii expoziţionale.

Continuând procesul de prezervare a fostului manej, clădirea existentă va fi consolidată, protejată de faţade laterale din sticlă şi pusă în valoare prin iluminat arhitectural, fără a afecta spaţiul verde din Parcul Civic. Lucrările vor începe odată ce proiectul tehnic va fi finalizat şi aprobat, precum şi după obţinerea autorizării de construire, noua Sala 2 urmând să se redeschidă, în noua ei configuraţie, la mijlocul anului viitor”, precizează reprezentanţii Teatrului Naţional Timişoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole