Timișoara: restricții temporare de trafic în zona Sânandrei – modificări la intersecția DN 69 și DJ 692 – ultimele lucrări înainte de inaugurarea descărcării de pe autostrada A1

Începând din acest weekend, se modifică regulile de circulație în zona intersecției DN 69 cu DJ 692, în apropiere de localitatea Sânandrei, din cauza lucrărilor la drumul de legătură dintre autostrada A1 și DN 69.

Modificările de trafic sunt următoarele:

  • Dinspre Timișoara spre Arad: traficul se va reduce de la două benzi la o singură bandă, fiind deviat pe o bandă provizorie care duce spre noul sens giratoriu aflat în construcție.
  • Dinspre Arad spre Timișoara: șoferii vor intra pe o altă bandă de acces către același sens giratoriu, urmând indicatoarele rutiere în direcția Timișoara.
  • Dinspre Sânandrei (DJ 692) către Timișoara sau Arad și invers: circulația se va desfășura prin noul sens giratoriu amenajat, cu respectarea semnalizării rutiere temporare din zonă.

Autoritățile recomandă prudență maximă la volan, adaptarea vitezei la condițiile din șantier și respectarea semnalizării rutiere provizorii.

Zona este în plin proces de modernizare, iar aceste modificări sunt necesare pentru desfășurarea lucrărilor și pentru menținerea siguranței în trafic.

Recomandările noastre