Timișoara: razie a Poliției Locale – printre nereguli terase neautorizate, tranzacții cu criptomonede la un punct nedeclarat și muzică fără licență

Polițiștii locali din Timișoara au aplicat 225 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 142.450 de lei, în urma controalelor comerciale desfășurate în ultimele trei luni. Printre neregulile constatate s-au numărat amenajarea teraselor fără autorizație, desfășurarea activităților de cumpărare și vânzare de criptomonede într-un punct de lucru nedeclarat și difuzarea muzicii fără licență.

Potrivit Poliției Locale Timișoara, 74 de societăți comerciale au fost sancționate pentru încălcarea prevederilor referitoare la desfășurarea activităților comerciale pe terasele din zonele publice.

Un exemplu este o societate de pe strada Lucian Blaga, amendată de două ori, cu un total de 2.500 de lei, pentru amenajarea unei terase fără autorizație. În cazul celor 74 de firme, polițiștii locali au stabilit și măsuri complementare pentru intrarea în legalitate sau desființarea amenajărilor neautorizate.

Un alt caz a fost identificat pe strada Ștefan cel Mare, unde o societate desfășura activități de cumpărare și vânzare de criptomonede prin intermediul unui bancomat, fără să aibă declarat un punct de lucru pentru această activitate la adresa respectivă. Firma nu afișase nici datele de identificare. Pentru aceste nereguli, societatea a fost amendată cu 1.200 de lei.

Pe strada Eugeniu de Savoya, o firmă care desfășura activități recreative și de interpretare artistică a fost sancționată cu 6.000 de lei pentru că nu deținea licența Uniunii Producătorilor de Fonograme din România, necesară în contextul utilizării muzicii, potrivit încadrării făcute de polițiștii locali în baza Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.

De asemenea, mai multe societăți comerciale au fost amendate cu câte 2.000 de lei pentru că nu s-au prezentat la sediul instituției, deși fuseseră invitate de polițiștii locali să prezinte documentele privind activitatea comercială.

Controalele au vizat respectarea obligației de a deține acorduri de funcționare și a regulamentelor locale privind activitățile comerciale și terasele din spațiile publice.

Poliția Locală Timișoara a anunțat că va continua verificările pentru a controla legalitatea activităților comerciale și a serviciilor oferite populației.

Recomandările noastre