Profesorii de la Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara anunță că greva continuă.
Într-o postare pe pagina de Facebook, aceștia acuză mari presiuni la care sunt supuși pentru a renunța la forma de protest.
Acuzațiile făcute sunt extrem de grave și arată amenințări chiar antidemocratice.
“Dragi părinți și elevi, Noi, personalul Școlii Gimnaziale Nr 30, Timișoara, încheiem a treia săptămână de grevă în aceeași formație, cu doar 9 dascăli care nu au aderat la această formă de protest. Ne-am asumat riscurile unei lupte inegale cu puterea și ne-au ajutat și încurajat înțelegerea și sprijinul dumneavoastră în demersul nostru de a ne (re)câștiga echilibrul moral și cel financiar, atât de necesare în păstrarea unei prestații demne în fața copiilor. Traversăm o perioadă de aluviuni ale zvonurilor destabilizatoare, deghizate în vești originale, de ultimă oră, cum că, iată, cei din Școala 30 se dau bătuți, dau bir cu fugiții. Vă asigurăm că facem mari eforturi de a rezista presiunilor și amenințărilor, agresiunii verbale și aroganței celor care, sub sforăitoare declarații de empatie, scot lama acuzațiilor că noi nu simțim emoțiile părinților și temerile elevilor din anii terminali. Ne încurajăm unul pe altul, ne trimitem purtători de cuvânt care știu să întoarcă jignirile în învinuiri la adresa politrucilor, fiindcă știm cu toții că lucrăm ceea ce ne place și facem tot posibilul ca pruncii dumneavoastră să se bucure, pe lângă informații și educație, și de o stare de bine. Așadar, dragii noștri, rămânem în grevă, ca o luptă de rezistență în fața dezinformării, a denigrării, a relei-voințe a defăimătorilor ajunși să ne arunce resturile de la masa (nemai)îndestulării lor politice. Datorăm recapitulările finale, dar e sigur că vom începe cu ele și le vom asocia recapitulărilor de început de an școlar 2023-2024, fie el unul mai liniștit și mai bun pentru comunitatea noastră! Să fim sănătoși și să răzbim! Prețuire și respect!“, arată sursa citată.
Comentatorii de la postare în felicită și în încurajează pe profesori să nu cedeze:
“Stim ca este un efort mare…totuși au trecut 3 săptămâni pline si grele. NU RENUNTATI ACUM! Stim ca reusita grevei va fi si in câștigul copiilor deci va multumim pentru ca inca rezistați . Mult succes va dorim “
,,Educația este fundamentul unei societăţi #durabile şi #rezistente, contribuind la #realizarea tuturor celorlalte #obiective de dezvoltare durabilă. Educația are un rol esențial în dezvoltarea unei țări, determinând comportamentul oamenilor, modul de gândire al cetățenilor, dar și calitatea sistemelor politice și sociale ale statului.’’
“Educația trebuie să primeze!!! Asta ar trebuie să se știe….demult!“
“E o perioadă grea, dar toate schimbările majore în țara asta și nu numai s-au făcut cu mari sacrificii și perseverență!!! Rezistați!!!“
“Bravo dragi colegi! Toată stima pentru voi! Până la capăt, împreună“
“Asa a fost si in 89, demnitatea a învins dictatura. Nu poti fi umilit la nesfârșit și să distrugi viitorul țării!“
“Felicitări. Nu renunțați!“