Timișoara: profesorii amenință cu boicotarea începerii anului școlar – sindicatele strâng semnături pentru proteste

Sindicatele din învățământul timișean au început o campanie de strângere de semnături pentru a boicota începutul noului an școlar.

Profesorii se declară nemulțumiți de creșterea normei didactice, de sistemul de plată cu ora și de comasările de școli din județ.

În primele zile ale lunii septembrie, cadrele didactice vor organiza acțiuni de protest, începând cu pichetarea Prefecturii Timiș, iar pe 5 septembrie este programat un marș de protest la Timișoara.

În fiecare zi vom depune toate eforturile necesare pentru a avea un număr cât mai mare de participanți. Nemulțumirile sunt foarte mari în sistem, având în vedere măsurile luate de Guvernul Bolojan. Cele mai mari nemulțumiri ale noastre sunt creșterea normei cu două ore. Problema majoră nu este că noi, ca profesori, vom preda în plus două ore la clasă, ci faptul că nu se găsesc acele ore. Un profesor este titular într-o școală, dar alta este să ai patru ore la Timișoara și încă zece la Lugoj”, a declarat Diana Sarca, liderul Sindicatului Independent al Învățământului Preuniversitar Timiș, pentru Radio Timișoara.

Sindicaliștii reclamă și faptul că sistemul de plată cu ora nu este echitabil, iar comasările de școli duc la reducerea numărului de posturi, mai ales în rândul personalului didactic auxiliar.

Apogeul protestelor este programat la nivel național: pe 8 septembrie, profesorii anunță un miting de amploare în București.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole