Asociația Colț de Banat organizează primul velotur din cadrul proiectului „Stories on Wheels”, un demers transfrontalier care promovează mobilitatea sustenabilă și patrimoniul cultural din zona de vest a județului Timiș și districtul Kikinda (Serbia).
Turul din 14 iunie are tema „Micul trafic”, o incursiune activă în poveștile de viață și realitățile istorice ale comunităților de graniță.
”Participanții vor pedala pe o distanță de aproximativ 32 de kilometri, între Comloșu Mare și Kikinda, având parte de opriri tematice, întâlniri cu localnici, povești despre trecutul regiunii și degustări de la producători locali. Traseul va fi animat de istoriile „micului trafic” – schimburile de bunuri și relațiile informale care au legat generații de-o parte și de alta a granițe”, arată organizatorii.
PROGRAMUL EVENIMENTULUI:
Ora 11:00 – plecare din Comloșu Mare
Traseu: Comloșu Mare – Lunga – Nakovo – Kikinda – retur
ÎNSCRIERI (obligatorii):
📩 Formular online – https://forms.gle/KJMZJUrRPRsZuWux8
TRANSPORT
Pentru participanții care doresc să vină cu bicicleta proprie, organizatorii oferă transport gratuit pentru 14 persoane din și spre Timișoara (este inclus și transportul bicicletei). De asemenea, trenul pe ruta Timișoara – Jimbolia acceptă biciclete în compartiment special.
📍Punct de plecare transport: stația de autobuz, Punctele Cardinale, Timișoara
🕘 Ora plecării: 9:30 (fix)
DOCUMENTE NECESARE PENTRU TRECEREA FRONTIEREI
Adulți: carte de identitate sau pașaport valabil
Minori: act de identitate + declarație notarială de însoțire (dacă nu sunt însoțiți de ambii părinți)
SERVICII SUPLIMENTARE OFERITE
– Împrumut gratuit de biciclete, în limita disponibilității (prin completarea formularului);
– Echipament recomandat: cască, haine comode, apă, cremă de soare, documente personale;
– Gustare inclusă la finalul turului;
– Prezența producătorilor locali și puncte de întâlnire cu istoriile zonei.
PARTICIPARE
Evenimentul este gratuit și deschis tuturor persoanelor peste 14 ani. Minorii sub 18 ani pot participa doar însoțiți de un adult și cu documentele necesare pentru trecerea frontierei.
DESPRE PROIECT
„Stories on Wheels” este un proiect inițiat de Asociația Colț de Banat, finanțat prin „Fondul RO Bike Valley”, gestionat de Fundația Comunitară Timișoara, Fundația Comunitară Banatul Montan și susținut de Decathlon România. Printre partenerii activi se numără și Pedallez Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Primăria Kikinda.
Proiectul urmărește să creeze o rețea de evenimente comunitare care promovează mersul pe bicicletă, patrimoniul cultural local și schimbul transfrontalier de bune practici și povești.
