Timișoara: primul troleibuz nou fabricat în Turcia va ajunge în oraș în scurt timp – este primul vehicul nou de acest tip care va circula după 15 ani

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că primul troleibuz nou, fabricat în Turcia, ajunge la Timișoara în scurt timp.

Primul firobuz nou, pregătit să plece spre Timișoara. Urmează încă 32 în lunile următoare. E prima înnoire a flotei de troleibuze după aproape două decenii. Și încă o veste bună: am lansat licitația pentru încă de 30 autobuze electrice moderne. Totul cu bani europeni. Mulțumim, Europa”, a afirmat Dominic Fritz.

Primăria Timişoara a semnat, în toamna anului trecut, cu Bozankaya, producător de autovehicule de transport public din Turcia, pentru achiziţia a 33 de troleibuze noi contra unei sume totale de aproape 19,8 milioane de euro, finanţare atrasă de instituţie prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Pentru prima dată în ultimii 15 ani, pe străzile din Timișoara vor circula troleibuze noi. Prima garnitură e gata de plecare spre Timișoara”, a punctat și viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău.

Contractul prevede livrarea a 25 de troleibuze articulate de 18 metri şi a 8 troleibuze de 12 metri cu baterii, până în toamna acestui an. Noile troleibuze ating o viteză maximă de 80 km/h, iar capacitatea maximă de transport variază între 100 şi 140 de pasageri.

Timișoara: președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, apără conducerea DGASPC Timiș în cazul crimei de la Cenei – “nu tratează delicvenți, nu poate îngriji criminali – toată lumea fuge de răspundere – o să facem noi ce e de făcut, dar nu-i treaba noastră“

Apartenența politică contează în Timiș, chiar și în caz de crimă. Astfel, consilierul județean PNL Timiș, Marin Popescu, a acuzat conducerea DGASPC Timiș și pe directoarea Monica Trușcă, în cadrul…

Recomandările noastre