Timișoara: primarul Dominic Fritz a primit vizita Consulului Republicii Federale Germania – Regina Lochner se află la final de mandat

Primarul Dominic Fritz a primit vizita doamnei Regina Lochner, Consulul Republicii Federale Germania la Timișoara, aflată la finalul mandatului său în orașul de pe Bega.

Întâlnirea a marcat încheierea unei misiuni diplomatice de patru ani, perioadă în care colaborările dintre Germania și Timișoara s-au intensificat, în special în plan cultural.

Activitatea doamnei Lochner la Timișoara a inclus zeci de evenimente care au implicat comunitatea germană, dar și publicul larg, contribuind semnificativ la întărirea legăturilor culturale româno-germane.

Sub conducerea sa, Consulatul Germaniei a sprijinit activ inițiativele culturale și educaționale din oraș, inclusiv în contextul anului în care Timișoara a fost Capitală Europeană a Culturii.

Timișoara va rămâne în suflet acasă”, a declarat Regina Lochner, exprimând atașamentul față de orașul care a găzduit-o în ultimii ani.

La rândul său, primarul Dominic Fritz i-a transmis mulțumiri pentru deschiderea, prietenia și sprijinul constant oferit comunității timișorene:

Doamna Lochner a fost un partener de încredere și un prieten sincer al orașului nostru. Colaborarea noastră a fost una bazată pe respect și viziune comună pentru promovarea valorilor europene și a dialogului intercultural.”

Regina Lochner își va continua cariera diplomatică în cadrul unei noi misiuni, iar autoritățile locale i-au urat succes și au exprimat convingerea că va rămâne un ambasador neoficial al Timișoarei oriunde se va afla.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole