Timișoara: prima retrospectivă Radu Jude din România la Festivalul Taifas – festival de film şi cultură balcanică între 13 şi 19 octombrie

Festivalul de film şi cultură balcanică Taifas revine între 13 şi 19 octombrie la Timişoara şi aduce în premieră naţională prima retrospectivă dedicată lui Radu Jude, cel mai premiat regizor român al ultimului deceniu. Publicul va putea urmări, pentru prima dată la un loc, toate scurtmetrajele şi mediumetrajele cineastului, reunite într-un calup special, dar şi mult aşteptata avanpremieră a noului său film, „Dracula”, prezentat în vară la Locarno.

Retrospectiva include titluri emblematice precum Lampa cu căciulă, Alexandra, Dimineaţa, O umbră de nor, Trece şi prin perete, Cele două execuţii ale Mareşalului sau Potemkiniştii, dar şi experimente precum Film pentru prieteni şi documentarul Ţara moartă.

În centrul programului se află însă „Dracula”, lungmetraj hibrid structurat în 14 capitole, care variază între satire politice, montaje de arhivă, fabule generate de AI şi reflecţii ironice asupra prezentului. Filmul a fost descris ca o „salată boeuf cinematografică”, unde se amestecă grotescul, parodia şi eseul vizual.

„Portretul a apărut ca o consecinţă firească a temei festivalului – diversitatea şi incluziunea. Din toţi cineaştii români, Radu Jude e de departe cel mai implicat”, a declarat Cătălin Olaru, directorul artistic al Taifas Festival.

Radu Jude are în palmares Ursul de Argint la Berlin pentru Aferim! (2015), Ursul de Aur pentru Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (2021), Premiul Special al Juriului la Locarno pentru Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii (2023) şi, recent, Ursul de Argint pentru scenariu la Berlinale 2024 cu Kontinental ’25. Anul acesta, Centrul Pompidou din Paris i-a dedicat o retrospectivă integrală, descriindu-l drept „una dintre cele mai stimulante voci ale cinematografiei mondiale”.

Pe lângă retrospectiva Radu Jude, TAIFAS 2025 va aduce filme balcanice premiate, premiere absolute, proiecţii accesibilizate pentru comunităţi diverse, dar şi concerte, seri de literatură, gastronomie artizanală şi rezidenţe artistice.

Recomandările noastre