Timișoara: prima creșă construită în ultimii zeci de ani se apropie de finalizare – se execută lucrări de finisaje interioare și de amenajare a curții

Proiectul Primăriei Municipiului Timișoara de construcție a unei noi creșe pe Calea Bogdăneștilor a intrat în faza finisajelor interioare. După problemele la fundație, care au generat întârzieri și costuri suplimentare, s-a lucrat intens, astfel că acum investiția este realizată în proporție de aproximativ 80%. În prezent, constructorul execută lucrări de finisaje interioare și de amenajare a curții. 

Părinții cu copii mici caută disperați un loc într-o creșă de stat, pentru că în ultimele decenii nu a mai fost construită niciuna la Timișoara. La creșa de pe Bogdăneștilor, micuții vor avea săli mari și luminoase, dar și spații de joacă generoase. Curtea, de asemenea, va fi spațioasă și plină cu verdeață. Facem eforturi pentru a închide șantierul cât mai repede. Sistemul de încălzire și anveloparea exterioară sunt gata,  geamurile și ușile au fost montate și s-a intrat în etapa finisajelor interioare. Urmează să fie montate gresia, faianța dar și panourile solare. În paralel, se lucrează la amenajarea curții. În perioada următoare, urmează să fie lansată și licitația pentru dotări”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.

Potrivit proiectului, la parter vor fi patru săli pentru grupele de copii, patru dormitoare, o sală multifuncțională, un cabinet medical și grupuri sanitare. La etaj, unde se va putea ajunge cu lift, vor fi spații tehnice și administrative, o bucătărie, o spălătorie și spații de socializare. Creșa va folosi panouri solare pentru apă caldă și două centrale termice pe gaz pentru încălzire. Accesul pietonal/auto principal se va realiza de pe str. Amzei, iar cel secundar de pe str. Ștefan Nădășan. Proiectul prevede și amenajarea unei zone verzi de 1770 mp.

Odată cu începerea noul anului școlar, la grădinițele PP 23 și PP 14, unde Primăria Municipiului Timișoara a reamenajat spațiile, sunt trei noi grupe de copii.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole