Timișoara – președintele Consulului Județean Timiș, Alfred Simonis, anunță economiile făcute prin concedierea de personal: “faceți o medie pe lună cu 9.000 de lei brut la 500 de oameni“

Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis (PSD), a declarat, miercuri, în urm unei ședințe de plen în care au fost aprobate organigramele Consiliului Județean și ale mai multor instituții subordonate, că instituția sa și-a redus cu 21% personalul de la începutul anului, nefiind nevoie de nicio ordonanță de urgență sau de vreo constrângere în acest sens.

Liderul administrației județene a subliniat, în ședința de plen a instituției, că prin votul de miercuri se închide și această reformă începută la nivelul județului Timiș, care a demarat înaintea vreunei decizii guvernamentale.

Transmitem Guvernului României faptul că județul Timiș poate fi luat exemplu, nu avem nevoie de nicio ordonanță de urgență din partea Guvernului și de niciun fel de constrângere pentru a eficientiza cheltuielile și pentru reformă. Suntem, probabil, primul județ care face aceste lucruri înaintea deciziei Guvernului privind această reformă. Suntem un exemplu de bună practică, avem 21% reduceri în aparatul propriu și foarte multe reduceri în instituțiile subordonate. La DGASPC s-a făcut reorganizarea prima dată, s-au desființat 200 și ceva de posturi care erau neocupate și 100 și ceva pe posturi ocupate, aici am desființat de exemplu tot ce înseamnă bucătării, urmând să mergem pe catering, urmează fochiștii pentru că investim în centrale care nu mai au nevoie de asemenea personal și alte posturi care nu mai erau necesare. Am făcut la Consiliul Județean, în aparatul propriu, reducerea de 21%, 57 de oameni din 270 de angajați, o reducere efectivă de posturi ocupate și neocupate, dar asta nu este relevant deoarece marea lor majoritate erau ocupate la începutul anului și după ce am anunțat reorganizarea unii au plec, și-au găsit altceva, deci nu e relevant acum numărul posturilor ocupate deoarece în ianuarie aproape toate erau neocupate. S-a aprobat reorganizarea la Centrul de Cultură și artă cu o reducere de 20%, urmează la Muzele de Artă, Banatului, Satului, iar probabil că cea mai mare restructurare s-a făcut la Direcția de Prestări Servicii având 466 de angajați la începutul anului și rămân cu 125 anul acesta, deci peste 300 de posturi ocupate integral și de anul viitor ne dorim externalizare și a celor 125 care rămân să păzească obiectivele CJ Timiș, muzeele, și această Direcție planul este să rămână 20-30 de oameni care să administreze clădirile pe care le avem. Aceste sume care sunt milioane de euro, zeci de milioane, se vor vedea de anul viitor, pentru că unele au intrat în vigoare n iunie, iulie, altele intră în august, de la 1 septembrie probabil toată lumea va fi redimensionată, dar vor avea anul acesta doar 4 luni de economii pentru că se adaugă și preavizele. De anul viitor vom avea 12 luni, deci zeci de milioane de euro. Dacă facem o medie cu 9.000 de lei brut pe lună la 500 de oameni s-ar putea să fie bani mulți. Cu siguranță sunt oameni care s-au supărat, deși nu ne face nicio plăcea să dm oameni afară, personal nu am nicio satisfacție, însă atunci când banii nu îți ajung pentru investiții trebuie să încasezi mai mult. Zeci de ani s-a angajat fără cap, pe pile, relații și mă lovesc în fiecare zi de asta. De la colegi din partid care mă sună să-mi explice cât de importante sunt sora, cumnata, prietenul fratele. Eu le explic că dacă erau performați ar fi rămas, pentru că s-a făcut o analiză, restul merg la concurs. Mergi la concurs și îți păstrezi postul“, a afirmat Alfred Simonis.

În urma votului de miercuri, modificările intervenite în Organigrama Județului Timiș prevăd că se reorganizează prin desființare două structuri de direcție (Direcția de resurse umane și control intern managerial și Direcția de administrare a patrimoniului); se reorganizează prin desființare o structură de serviciu (Serviciul de administrație publică, servicii sociale și sănătate publică); se reorganizează prin desființare două structuri de compartiment (Compartimentul corpul de control al președintelui și Compartimentul de control intern managerial); se reorganizează trei structuri din structuri de serviciu în structuri de compartiment (Serviciul managementul proiectelor și strategii; Serviciul pentru administrarea drumurilor și transport și Serviciul de infrastructură edilitară, mobilitate urbană și mediu).

Numărul funcțiilor publice de conducere a scăzut cu patru posturi; numărul funcțiilor publice de execuție a scăzut cu 41 posturi. S-au redus posturi și din numărul funcțiilor contractuale de execuție (șase), din cel pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (zece), numai pentru perioada implementării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, acestea au fost repartizate la mai multe structuri care implementează proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile.

Proiectul a fost votat de 30 de consilieri județeni.

Președintele CJ Timiș arăta, într-o intervenție de săptămâna trecută, că la nivelul instituției s-a făcut, începând din luna ianuarie, o reorganizare în urma căreia circa 250 de oameni au fost disponibilizați de la începutul anului, urmând ca până în luna septembrie să mai plece alți până în 300 de angajați.

“În aceste luni au plecat cam 250 de oameni, care au fost disponibilizați, iar până cel târziu la sfârșitul lunii septembrie, alți 250-300 de angajați vor pleca. La finalul lunii septembrie vom avea spre 600 de oameni mai puțin în posturi ocupate, nu posturi goale, astfel că vor fi economii. Din fericire, bugetul nostru este unul cuprinzător și am putut, la începutul anului, să asigurăm banii pentru salarizare, pentru salariile tuturor angajaților, mai ales că de atunci am început această disponibilizare. Am disponibilizat din sectoarele în care erau prea mulți oameni și eficiență mică și am suplimentat acolo unde era nevoie la investiții, la economic, financiar, în zonele extrem de importante, unde se lucrează foarte mult, având în vedere că am demarat și foarte multe proiecte în această perioadă. Bani avem pentru salarii, însă ne dorim să eficientizăm salariile, astfel încât să avem și bani de investiții, pentru că aceste multe investiții pe care le-am declanșat în acești ani vor începe practic anul viitor“, explica Alfred Simonis.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole