Timișoara: pictura Yvonne a regretatului Nicu Covaci va fi scoasă la licitație – a rămas puțin cunoscută publicului larg pasiunea fostului lider al trupei Phoenix pentru pictură

Artiști ai momentului, precum și o pictură a regretatului Nicu Covaci (Phoenix), în prima licitație de artă contemporană din noul sezon Artmark.

Evenimentul, intitulat „Back to Art”, are loc joi, 26 septembrie, de la ora 19.00, la Palatul Cesianu-Racoviță din București.

Expoziția lucrărilor participante este deja deschisă publicului, zilnic cu intrare liberă, la Galeriile Artmark, și îi aduce împreună pe simeze pe cei mai titrați artiști ai momentului, alături de alte nume consacrate.

Licitația „Back to Art” prezintă publicului și una dintre picturile ce poartă semnătura lui Nicu Covaci – regretatul lider al trupei Phoenix, care s-a stins din viață recent, la vârsta de 77 de ani. A rămas puțin cunoscută publicului larg pasiunea muzicianului pentru pictură, deși Nicu Covaci a absolvit în fapt Liceul și Institutul de Arte Plastice din Timișoara, diverse perioade de creație ale vieții sale artistice fiind dedicate în mai multă sau egală măsură picturii (decât muzicii). Dintre picturile sale, în evenimentul de la Artmark, se regăsește cea intitulată „Yvonne”, arată organizatorii.

Yvonne by Nicu Covaci

Expoziția dedicată acestui eveniment este deja deschisă la Galeriile Artmark din str. C.A. Rosetti nr. 5, zilnic, cu intrare liberă, în intervalul 10.00-20.00, până joi, 26 septembrie, când are loc licitația.

Pot participa la acest eveniment, precum și la celelalte licitații ale Casei A10 by Artmark, atât cei care vin în sală, cât și cei care preferă varianta online – este necesară doar realizarea unui cont, pe site-ul artmark.ro.

Titularii conturilor online au acces la toate buletinele informative ale casei, ce prezintă știri importante despre piața de artă, dar și la licitațiile desfășurate pe platforma Artmark Live, unde pot depune oferte în timp real, live.

Picturi by Nicu Covaci

Societatea Drumuri Municipale Timișoara angajează

Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A. angajează: ·  Laborant încercări fizio-mecanice pentru lucrări drumuri; ·  Șef formație (pentru lucrări amenajare, întreținere și reparații drumuri); ·  Arhivar; ·  Sudor; ·  Strungar; · …

Recomandările noastre

Cele mai citite articole