Timișoara: o nouă alertă la o companie multinațională – după alarma falsă de la Hotel Continental – zeci de angajați evacuați la Continental Automotive de pe Calea Buziaşului – pirotehniştii verifică zona

O nouă alertă cu bombă la Timişoara, de data aceasta la o companie multinaţională

Un apel la numărul de urgenţă 112 anunţa, luni seară, prezenţa unui dispozitiv explozibil la compania multinaţională Continental Automotive de pe Calea Buziaşului din Timişoara. Alerta vine după ce, luni după-amiază un bărbat de 50 de ani a sunat tot la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa prezenţa unei bombe la Hotel Continental din apropierea centrului oraşului.

Poliţiştii, jandarmii şi lucrători ai SRI intervin luni seară la compania multinaţională Continental Automotive din Timişoara, după ce un apel la numărul de urgenţe 112 anunţa prezenţa unnui dispozitiv explozibil.

O unitate de producţie din cadrul companiei va fi evacuată.

Pirotehniştii urmează să facă verificări pentru a vedea dacă nu cumva au de-a face tot cu o alarmă falsă, aşa cum a fost iă cazul hotelului din centrul Timişoarei mai devreme.

La data de 9 septembrie a.c., în jurul orei 21:52, polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că în incinta unei societăți comerciale de pe Calea Buziașului din Timișoara ar fi amplasată o bombă. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este o alarmă falsă, fiind identificat apelantul, un tânăr în vârstă de 18 ani, în continuare efectuându-se verificări în vederea depistării acestuia și dispunerea măsurilor legale în consecință“, a transmis Poliția TImiș.

Luni după-amiază un apel la numărul de urgenţă 112 anunţa prezenţa unei bombe într-un hotel aflat în apropierea centrului Timişoarei. Imediat oamenii din hotel au fost evacuaţi, iar la faţa locului au intervenit poliţişti, jandarmi şi lucrători SRI care au căutat dispozitivul. Căutările au fost în zadar, forţele de ordine şi-au dat seama că este vorba despre o alarmă falsă.

Poliţiştii l-au identificat rapid pe apelant, un bărbat de 50 de ani, care a fost amendat cu 4.000 de lei pentru apelarea nejustificată a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112. Acesta a fost dus şi la Clinica de Psihiatrie din Timişoara, pentru un control de specialitate.

UPDATE:

Tânărul, în vârstă de 18 ani, a fost depistat pe strada Gheorghe Lazăr din municipiul Timișoara, de către un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Glad Voievod” Timișoara. Acesta a fost sancționat contravențional de către polițiști cu amendă în valoare de 4.000 de lei conform OUG 34/2008 privind apelarea nejustificată a numarului unic pentru apeluri de urgență 112. Totodată, tânărul a fost transportat la Clinica de Psihiatrie “Eduard Pamfil” din municipiul Timișoara în vederea efectuării unui control de specialitate“, a precizat IPJ Timiș.

Horticultura S.A. face angajări

S.C Horticultura S.A. caută oameni care doresc să se alăture echipei în toate activitățile ce țin de organizarea și aranjarea spațiilor verzi. Posturile disponibile: Muncitori necalificați – 15 posturi Dulgher-…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole