În data de 23.02.2025, în jurul orei 00:15 pompierii de la ISU Timiș au fost anunțați SNUAU 112 despre producerea unui incendiu la un apartament în Piața Traian din Timișoara.
“La locul evenimentului au fost mobilizate 7 autospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice, 3 autospeciale pentru transport personal și victime multiple și două echipaje SMURD. La sosirea echipelor de intervenție la locul evenimentului, incendiul se manifesta la deșeuri combustibile întru-un apartament pe o suprafață de aproximativ 60 mp. Aproximativ 30 de persoane au fost evacuate și s-au autoevacuat. Din nefericire, în interior a fost găsită o victimă de sex feminin carbonizată. O alta a fost transportată la spital suferind atac de panică“, a transmis ISU Timiș.
Polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în Piața Traian, într-un apartament situat la etajul 2 al unui imobil, a izbucnit un incendiu.
“Ajunși la fața locului, au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind găsit, din nefericire, trupul carbonizat al unei femei, în vârstă de 72 de ani. Alte două persoane, o femeie în vârstă de 48 de ani, care locuia în același apartament, (fiica decedatei) și un bărbat, în vârstă de 77 de ani,( locatar al imobilului), au fost transportate la spital, întrucât au suferit atac de panică“, a transmis Poliția Timiș.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
