Timișoara: Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea de Vest – timișorenii pot să descopere lumea fascinantă a științei

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) îi invită pe timișoreni să descopere lumea fascinantă a științei în cadrul Nopții Cercetătorilor Europeni 2025, un eveniment care se desfășoară simultan în peste 300 de orașe din Europa.

Inițiativa, derulată anual încă din 2005, are scopul de a apropia publicul de cercetare și inovație, de a stimula curiozitatea și de a încuraja tinerii să exploreze cariere științifice.

Unde are loc evenimentul

Activitățile se vor desfășura în mai multe locații ale UVT, între orele 17:00 și 23:00:

  • Sediul central al UVT (Bd. V. Pârvan nr. 4)
  • Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM)
  • Campusul Nokia Timișoara

Ce vor putea experimenta vizitatorii

La UVT, publicul va avea acces la o paletă largă de ateliere și demonstrații:

  • Planetariul UVT – proiecții spectaculoase între orele 16:00 și 22:50, pe bază de înscriere sau în limita locurilor disponibile;
  • Experimente interactive de fizică și chimie;
  • Jocuri educative, precum „Detectivii științei”;
  • Observații la microscop;
  • Tactile Library Research Center – tehnologie inovatoare pentru accesibilizarea cunoașterii persoanelor nevăzătoare;
  • Demonstrații de geografie, arheologie și povești științifice interactive;
  • Roboți, aplicații de codare și competiții de tip Escape Tent sau First Tech Challenge;
  • Premierea Concursului de creștere a cristalelor.

La Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM), între orele 19:00 și 22:00, participanții vor deveni „detectivi ai științei” prin experimente de chimie și investigații științifice interactive.

La Campusul Nokia Timișoara, programul (18:00–23:00) va include:

  • Aplicații de ArcGIS Online (Story Maps) pentru turism;
  • Experimente de chimie și incursiuni în microscopie;
  • Demonstrații de psihologie experimentală;
  • Roboți inteligenți și sesiuni Coder Dojo.

Intrarea este liberă

Accesul la activități este gratuit, însă pentru Planetariul UVT este necesară înscrierea online sau participarea în limita locurilor disponibile.

Pentru programul complet și detalii suplimentare, publicul este invitat să consulte site-ul oficial UNIGHT 2025.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole