Timișoara: Noaptea Campusului Deschis la Universitatea Politehnica – laboratoare deschise, ateliere, experimente, expoziții și instalații multimedia

Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui, în data de 4 octombrie 2025, cea de-a treia ediție a evenimentului „Noaptea Campusului Deschis”, care va începe la ora 18:00.

Pe parcursul unei seri, vizitatorii vor putea explora campusul universitar transformat într-un spațiu interactiv, unde știința, arta și comunitatea se întâlnesc prin laboratoare deschise, ateliere, experimente, expoziții și instalații multimedia.

Organizatorii anunță că programul include:

– peste 40 de laboratoare științifice deschise publicului larg, cu experimente și demonstrații realizate de cercetătorii UPT;

– 6 expoziții de artă contemporană, instalații multimedia și performance-uri;

– ateliere și activități creative pentru participanți de toate vârstele.

Reprezentanții universității transmit că ediția din acest an are ca scop transformarea campusului într-un „spațiu viu al cunoașterii și creativității, unde știința și arta sunt forme complementare de explorare a lumii”.

Invităm publicul să fie curios, să pună întrebări și să exploreze concepte din știință, tehnică și inginerie, prin povești, artă și creativitate”, a declarat Alexandru Luca, director al Departamentului de Marketing Universitar UPT.

Accesul este gratuit, evenimentul fiind deschis studenților, elevilor, cadrelor didactice, cercetătorilor, artiștilor și tuturor celor interesați să descopere activități educative și culturale într-o formulă accesibilă și interactivă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole