Timișoara: Muzeul Revoluției, finanțat dintr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

Guvernul României a mai făcut un pas în ceea ce privește proiectul privind realizarea unui Muzeu al Revoluției din Decembrie 1989 la Timișoara, anunță deputatul de Timiș, Ben Oni Ardelean.

Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989 de la Timișoara primeşte finanțare din partea Guvernului României. În şedinţa de Guvern a fost aprobat proiectul de lege privind Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), destinat procesului de reabilitare al patrimoniului construit şi a clădirilor culturale. Pe lista beneficiarilor acestui acord se află şi mult doritul proiect al Muzeului Revoluţiei din Timişoara, pentru care am luptat atât de mult timp“, a declarat deputatul PNL-ist.

Concret, Guvernul vrea să ia un împrumut în valoare de 216 milioane de euro, iar o parte din bani vor merge pentru realizarea Muzeului Revoluției din Timișoara.

Muzeul va fi amenajat în locul fostei garnizoane din Piața Libertății.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole