Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC) din Timișoara a anunțat rezultatele Concursului de Instalații MIC, o inițiativă menită să aducă împreună creativitatea, educația și inovația în spațiul muzeal dedicat celor mici.
Competiția s-a desfășurat în două etape și a reunit 75 de propuneri de instalații interactive, trimise de artiști, arhitecți, designeri și educatori din întreaga țară. Dintre acestea, 42 au ajuns în etapa finală, fiind evaluate de un juriu format din specialiști în arhitectură, arte vizuale, design, educație și știință.
Criteriile de selecție au inclus originalitatea, relevanța tematică, gradul de interactivitate, impactul educativ, calitatea estetică, coerența vizuală și realismul financiar.
În urma jurizării, au fost desemnate instalațiile câștigătoare care vor fi realizate la Muzeul Interactiv al Copiilor:
Pentru anul 2025:
– AnimaMic – Cosmin Obreja
– Turnul Timpului – Ciprian Branea
– Orașul liber și inovator – Ciprian Branea
– Demantelarea zidurilor cetății – Ciprian Branea
– Culise de fațadă – Alex Boca & Heritage of Timișoara
Pentru anul 2026 vor fi contractate alte 12 instalații, care urmează să fie anunțate ulterior.
Reprezentanții MIC transmit mulțumiri tuturor participanților pentru implicare și pentru contribuțiile aduse la dezvoltarea unui muzeu care „inspiră, educă și conectează generațiile tinere la lumea artei și științei prin mijloace ludice și inovatoare”.
Instalațiile câștigătoare vor fi deschise publicului începând cu luna martie 2026, în cadrul Muzeului Interactiv al Copiilor din Timișoara.
