Timișoara: municipalitatea organizează dezbatere publică în data de 4 septembrie – timișorenii pot să își spună părere pe noile tarife privind gigacaloria

Municipiul Timișoara organizează joi, 4 septembrie, de la ora 15, o dezbatere publică având ca temă Proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 265/20.12.2016 -privind aprobarea prețului local al energiei termice livrată de Compania Locală de Termoficare COLTERM S.A., modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 392/17.10.2017, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 670/12.12.2018, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 627/10.12.2019, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 507/23.12.2021, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 39/08.02.2022 și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 637/15.12.2022.

Dezbaterea va avea loc în sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timișoara, Bd. C.D. Loga nr.1, etaj 1. Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici:

https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/d568826a-a910-4767-9fd7-0b9c265f0b63

Persoanele interesate se pot înscrie online la adresele consultare@primariatm.ro și primariatm@primariatm.ro, sau fizic la Camera 12 până la data de 3 septembrie 2025, ora 12:00, precizând: nume, prenume, organizație reprezentată (dacă este cazul), adresa de e-mail.

Participanții care doresc să ia cuvântul vor preciza acest aspect în mesajul de înscriere și vor transmite punctele de vedere pe care doresc să le susțină în cadrul dezbaterii. De asemenea, aceștia își vor susține punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre, în limita celor 3 minute alocate fiecărui participant, a precizat Primăria Timișoara.

Dezbaterea va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Timișoara.

Dominic Fritz despre “aberațiile“ din “ordonanța trenuleț“: nu mai putem angaja nici șoferi de autobuz – la SDM inginerii și drumarii vor avea salarii mai mici – bugetul Timișoarei este sănătos și noi suntem foarte responsabili cu banii și nu este corect

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a denunțat, într-un interviu la Radio Timișoara, aberațiile din ordonanța trenuleț impusă de Guvernul Marcel Ciolacu. Edilul acuză faptul că mai multe sectoare vitale pentru serviciile…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole