Timișoara: migrant din Sri Lanka mort după ce a căzut de la etaj pe Calea Torontalului când încerca să evadeze – era ținut sechestrat împreună cu un alt migrant de către traficanți din Pakistan

Poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate din Timişoara fac o anchetă, după ce un migrant din Sri Lanka, sechestrat într-un apartament din Timişoara de către traficanţii de migranţi, a încercat să evadeze pe fereastră, pe o frânghie făcută din cearşafuri legate, însă coarda imporvizată s-a rupt, iar bărbatul a căzut în gol, decedând.

Incidentul s-a petrecut pe Calea Torontalului din Timişoara unde într-un apartament al unui bloc de locuinţe, la etajul 5, au fost sechestraţi doi migranţi din Sri Lanka. Cei doi s-au înţeles cu traficanţii de migranţi din Pakistan să fie trecuţi ilegal graniţa contra unei sume de bani. Cei doi migranţi urmau să fie urcaţi într-un TIR care să îi transporte peste graniţă, în vestul Europei. Însă traficanţii s-au răzgândit asupra sumei cerute şi au solicitat un preţ mai mare, ameninţându-i pe cei doi migranţi că nu le vor da drumul să plece, până când nu vor plăti suma solicitată.

Potrivit poliţiştilor, cei doi migranţi, profitând la un moment dat că au rămas singuri în apartament, au făcut o frânghie din cearşafuri legale şi au încercat să evadeze de la etajul 5, unde erau cazaţi. Primul dintre ei a reuşit să ajungă la nivelul parterului blocului, dar în acelaşi timp celălalt migrant cobora pe frânghia care la un moment dat s-a rupt, iar bărbatul s-a prăbuşit şi a murit la impactul cu solul. Cel care a reuşit să evadeze a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a cerut ajutor.

La faţa locului au sosit poliţiştii, precum şi echipaje medicale care au constatat decesul bărbatului căzut. Poliţiştii i-au găsit pe cei care i-a ţinut sechestraţi pe migranţii din Sri Lanka. Aceştia sunt cetăţeni din Pakistan care la rândul lor au ajuns ilegal în România şi nu aveau documente de şedere în ţara noastră. Ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru lipsire de libertate în mod ilegal urmată de moartea victimei. Urmează să fie prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii anchetează cazul în continuare şi încearcă să îi găsească şi pe ceilalţi membri ai grupului de traficanţi de migranţi.

Cei doi cetăţeni din Sri Lanka au fost ţinuţi legaţi cu mâinile la spate şi cu căluş în gură de către traficanţii de migranţi din Pakistan. Aceştia din urmă i-au filmat pe migranţi în aceste ipostaze, iar filmările au fost trimise unor persoane din anturajul celor sechestraţi, pentru a obţine banii.

Traficanţii de migranţi i-au ameninţat pe cei doi cetăţeni din Sri Lanka că dacă nu primesc suma de 5.000 de euro, îi vor ucide.

În fapt, s-a reţinut că inculpaţii T.M. şi H.A., împreună, în perioada 25-28.08.2023, au lipsit de libertate victimele S.L.D.C. şi R.P.D.D.P., prin împiedicarea părăsirii unui apartament din municipiul Timişoara, unde le-au adăpostit pentru a le trece ilegal frontiera de stat a României, în scopul ajungerii în Italia, perioadă în care au ameninţat victimele că le vor omorî dacă nu primesc suma de 5.000 euro pentru traficarea lor, le-au lovit, le-au legat cu mâinile la spate, le-au pus căluş în gură, filmându-le în aceste poziţii, filmări pe care le-a trimis unor persoane din anturajul victimelor în scopul obţinerii de bani, determinând astfel victimele să se salveze prin coborârea pe o frânghie improvizată de la fereastra dormitorului, acţiune în timpul căreia victima R.P.D.D.P. a căzut şi a decedat, iar victima S.L.D.C. s-a refugiat în alt apartament”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Cei doi inculpaţi sunt prezentaţi miercuri în faţa judecătorilor de la Tribunalul Timiş, cu propunere de arestare preventivă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole