Timișoara: microbuz electric revoluționar dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Politehnica – a fost testat pe traseul liniei de troleibuz 16 – cost final cu 35% mai redus decât soluțiile clasice pe baterii

Cercetătorii de la Universitatea Politehnica Timișoara au dezvoltat un sistem de transport public urban electric care utilizează supercondensatoare în loc de baterii clasice, permițând încărcarea completă în mai puțin de un minut. Proiectul, parte a programului experimental ECON-BUS, a fost premiat de Academia Română cu distincția „Constantin Budeanu”.

Testele efectuate pe traseul real al liniei de troleibuz 16 din Timișoara au demonstrat că microbuzul poate parcurge întregul traseu fără reîncărcare intermediară, iar analiza economică arată un cost final cu circa 35% mai redus decât soluțiile clasice pe baterii. Sistemul include un motor sincron inovator, convertor bidirecțional de mare eficiență și strategii avansate de recuperare a energiei la frânare.

Proiectul, finanțat cu aproape 600.000 de lei de la bugetul de stat pe o perioadă de 18 luni, deschide noi direcții în mobilitatea urbană sustenabilă, inclusiv digitalizarea și mentenanța predictivă a vehiculelor electrice.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole