Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a finalizat ancheta demarată ca urmare a incidentului în urma o angajată a companiei ATOS din Timișoara s-a sinucis, la câteva ore după ce a plecat de la serviciu.
ITM Timiș a autosesizat și a început un control săptămâna trecută așa cum puteți citi AICI.
Ancheta a venit ca urmare a unei dezvălui a consultantului în afaceri Doru Șupeală, care a susținut în mediul online că o angajată a companiei, cu istoric medical, s-a sinucis.
Potrivit lui Doru Șupeală, tragedia s-a produs la o zi după ce femeia a fost presată de superiori să prezinte un plan de îmbunătățire a performanțelor sau să își dea demisia.
Conform șefei ITM, Ileana Mogoșanu, în urma controlului nu au fost descoperite nereguli.
“Colegii mei au fost la fața locului de două ori, au luat și fișe de identificare, așa se cheamă la noi, unde se spune numele, prenumele, de cât timp lucrează acolo, în plus niște fișe anonime în care să spună dacă s-au simțit discriminați, umiliți, hârțuita. De la 10 persoane s-au luat aceste fișe din care nu a rezultat că cineva a fost amenințat, hărțuit sau discriminat. Nu am aplicat nicio sancțiune acestei companii deoarece nu am avut pe mai pe ce să aplicăm vreo sancțiune”, a declarat Ileana Mogoșanu, pentru Radio Timișoara.
Șefa ITM Timiș a comentat și informațiile apărute în spațiul public, referitoare la faptul că soțul său lucrează în cadrul companiei.
“Soțul meu lucrează de aproape șase luni, nu are vreo funcție de conducere, nu am avut nicio implicare și eu nu trebuie să fac niciun document în sensul ăsta, pentru că eu nu fac control. Controlul îl face o echipă care a fost repartizată de inspectorul șef adjunct pe relații de muncă și șeful de serviciu. Și un alt amănunt, săptămâna trecută am fost la un curs la București, nici măcar nu am fost aici. Noi, ca și inspectorat și alte inspectorate din țară, verificăm atât societățile comerciale private, cât și mixte sau de stat”, mai precizat Ileana Mogoșanu pentru Radio Timișoara.
Potrivit postului de radio, managerii societății au negat vehement că asupra femeii de 33 de ani, s-au făcut presiuni.