Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş, convocat, miercuri, de subprefectul Ovidiu Drăgănescu, a hotărât instituirea carantinei de noapte în weekend, între orele 20.00 şi 05.00, pentru municipiul Timişoara şi în Jimbolia, Dudeștii Noi, Giulvăz, Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Pădureni, Sacoșu Turcesc și Parța. La Bucovăț și Moravița carantină va fi în toate zilele săptămânii. care au depăşit rata de infectare de 4 la mia de locuitori.
De asemenea, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică magazinele se vor închide la ora 18.00, iar cei care vor dori să iasă din casă în intervalul anunţat vor trebui să completeze declaraţia pe propria răspundere.
Începând de joi, 23 septembrie, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pe o rază de 25 de metri în jurul unor spaţii publice cum ar fi: pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spaţii comerciale, unităţi spitaliceşti.
CJSU Timiş a mai decis ca UAT Bucovăţ şi Moraviţa să treacă pe lista localităţilor cu incidenţa de peste 7,5 la mie. Municipiul Timişoara, oraşul Jimbolia şi UAT-urile Dudeştii Noi, Giulvăz, Dumbrăviţa, Ghiroda, Giroc, Pădureni, Sacoşu Turcesc şi Parţa au trecut pe lista localităţilor cu rata de infectare mai mare de 4, dar mai mică de 7,5 la mie. Oraşul Deta şi UAT-urile Ohaba Lungă, Orţişoara şi Peciu Nou au fost trecute anexele cu rata mai mare de 3 la mie, iar UAT-urile Bethausen, Coşteiu, Curtea, Darova, Jamu Mare, Racoviţa şi Victor Vlad Delamarina au trecut pe anexa cu rata de infectare mai mare de 2 la mie.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, miercuri, 376 noi cazuri de coronavirus, din care 192 în Timişoara, iar rata de infectare la Timişoara a ajuns la 4,49 la mia de locuitori.
Pentru Timişoara, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private sunt obligaţi să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5.00 – 18.00. În intervalul orar 18.00 – 05.00, operatorii economici pot desfăşura activitatea de livrare la domiciliu. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi fitness.