Timișoara: incident grav în Complexul Studențesc – un bărbat a amenințat cu cuțitul mai mulți studenți străini din Tunisia și Maroc

Un incident grav a avut loc în noaptea de 10 spre 11 iulie 2025, în zona Campusului Universitar din Timișoara.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică, aflați în patrulare în jurul orei 02:00, au fost sesizați de trei tineri, originari din Tunisia și Maroc, cu privire la faptul că ar fi fost amenințați cu un cuțit de un bărbat necunoscut.

Potrivit declarațiilor celor trei, incidentul s-ar fi petrecut pe Aleea Studenților. Polițiștii au demarat imediat căutările și au identificat persoana indicată în fața unei cafenele din apropiere. Individul se afla într-o vizibilă stare de ebrietate și a refuzat să își decline identitatea, devenind recalcitrant.

În aceste condiții, a fost solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Compartimentului de Intervenție Rapidă. Bărbatul a fost încătușat și condus la sediul Secției 2 Poliție, unde, în urma verificărilor, s-a stabilit că are 32 de ani și domiciliul în Timișoara.

Acesta a fost predat polițiștilor pentru continuarea cercetărilor, fiind vizat într-un dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, conform art. 206 Cod penal.

Investigațiile sunt în curs, iar autoritățile atrag atenția asupra gravității acestor fapte, în special în contextul unui spațiu destinat comunității universitare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole