Timișoara: iluzionistul Christian Wedoy vine la Timișoara în 23 octombrie la primul Festival Internațional de Magie

În 23 octombrie, celebrul iluzionist Christian Wedoy vine la Timișoara, la primul Festival Internațional de Magie, TIME FOR MAGIC.

Christian este unul dintre cei mai buni performeri din lume în această categorie de divertisment. Toate evadările pe care le face sunt reale și nu iluzii. A bătut recordul lui Houdini. Nu are nicio frică! Specialiștii sunt uluiți de rezultatele sale și de timpul foarte lung în care reușește să stea sub apă doar cu o gură de aer. Va fi actul artistic din Gala de la Timișoara în care majoritatea spectatorilor își vor ține aerul odată cu el, poate 40-50 de secunde, căci mai mult nu poate nimeni. Apoi încep rugăciunile în minte”, declară iluzionistul timișorean Lorenzo-Cristian, inițiatorul festivalului.

În 23 octombrie 2022, la Sala Constantin Jude (fostă Olimpia), primul festival internațional de magie din Timișoara îi aduce pe scenă pe unii dintre cei mai mari magicieni ai lumii, campioni europeni și mondiali.

Timișoara: trafic rutier închis spre și dinspre Giroc pe Calea Timișoarei – timp de 12 zile se execută lucrări la infrastructura drumului și a căii ferate

Primăria Giroc informează că în conformitate cu adresa nr. 3/7/1/323/ 21.08.2024 primită din partea CFR, Divizia Investiții, vă informăm că, începând cu data de 𝟐𝟔.𝟎𝟖.𝟐𝟎𝟐𝟒, 𝐭𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐩𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐞𝐢,…

Recomandările noastre