Timișoara devine, între 4 și 11 aprilie 2026, gazda proiectului Musica Ricercata | DiVERDI, un demers artistic și științific dedicat cercetării și interpretării autentice a muzicii lui Giuseppe Verdi. Proiectul este unic în România și îmbină studiul arhivistic, interpretarea istoric-informată și componenta educativă.
Unul dintre elementele centrale ale inițiativei este interpretarea repertoriului verdian la diapazonul de 432 Hz, frecvență susținută de compozitor, în locul standardului modern de 440 Hz. Concertele vor fi realizate pe instrumente de epocă, iar publicul va putea participa și la demonstrații comparative care explică diferențele de acordaj.
Proiectul a luat naștere dintr-o idee a celebrului baritenor american Michael Spyres, aflat pentru prima dată în România, dezvoltată împreună cu dirijorul Gabriel Bebeșelea. Demersul a inclus cercetarea manuscriselor originale ale operelor lui Verdi din arhiva Ricordi a Bibliotecii Naționale Braidense din Milano, partiturile interpretate fiind transcrise direct din aceste documente.
Amploarea proiectului este subliniată și de colaborarea Filarmonicii Banatul Timișoara cu casa de discuri Warner Classics, care va realiza un CD și un documentar despre procesul de cercetare și interpretare a muzicii lui Verdi la diapazonul de 432 Hz.
Programul include conferințe, ateliere pentru tineri muzicieni, recitaluri itinerante și un concert final. Pe 4 aprilie, la Sala Senatului UPT din Palatul Lloyd, va avea loc conferința „Acustică și acordaj”, urmată de un recital susținut de Musica Ricercata Quartet. În zilele de 5 și 6 aprilie, la Liceul de Artă „Ion Vidu” și la Facultatea de Muzică și Teatru, se vor desfășura ateliere dedicate interpretării istorice, în cadrul Accademia Musica Ricercata.
Între 6 și 8 aprilie sunt programate recitaluri itinerante în Jimbolia, Foeni și Buziaș, menite să ducă experiența interpretării istorice și în afara sălilor tradiționale de concert.
Proiectul se va încheia pe 11 aprilie, la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, cu lansarea unei cărți dedicate dirijorului Sergiu Celibidache, semnată de istoricul Stejărel Olaru, urmată de conferința „Verdi – Știința artei vocale” și de concertul extraordinar „DiVERDI”. Orchestra Musica Ricercata și Corul „Ion Românu” al Filarmonicii Banatul vor interpreta pagini celebre din operele „Rigoletto”, „Nabucco”, „La Traviata”, „Otello” și „Macbeth”, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, avându-l ca solist pe Michael Spyres.
