Orașul Timișoara și Maia Sandu primesc premiul “SPERANȚA“ al Societății Timișoara – evenimentul are loc sâmbătă la Biblioteca Centrală Universitară

Societatea Timișoara vă așteaptă la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara (BCUT), sâmbătă, 16 martie 2024, ora 11, la festivitatea de decernare a premiilor pe anii 2022 și 2023, cu ocazia aniversării a 34 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara.

Vor fi prezenți Lidia Gheorghiu Bradley, Emilia Șercan, Dorin Dobrincu, Armand Goșu și Melania Cincea.

 Premiile Societății Timișoara pentru anul 2023:

Premiul „SPERANȚA” – Orașul TIMIȘOARA. Speranța României de mâine este, pentru noi, orașul care rămâne un model al conviețuirii multietnice, care a trasat reperele democrației: Revoluția din decembrie 1989, Proclamația de la Timișoara 1990 și cel al anului care a trecut, Capitală culturală europeană 2023.

Premiul „Alexandra Indrieș” – Emilia Șercan;

Premiul „Punctul 12 al Proclamației de la Timișoara” – Lidia Gheorghiu Bradley;

Premiul „Secera și ciocanul” – Victor Neumann.

Cu aceeași ocazie va avea loc și conferirea titlului de membru de onoare al Societății Timișoara lui Vladimir Tismăneanu precum și decernarea premiilor Societății Timișoara pentru anul 2022, eveniment amânat până acum pentru a nu tulbura cu puncte de vedere politice un an dedicat culturii și unității timișorenilor și susținut prin efortul comun al acestora, se arată într-un comunicat de presă.

Premiile Societății Timișoara pentru anul 2022:

Premiul „SPERANȚA” – Maia Sandu;

Premiul „Ion Monoran” – Stephane Courtois;

Premiul „Oscar Berger” – Dorin Dobrincu și Armand Goșu;

Premiul „Alexandra Indrieș” – Ioan Stanomir și Melania Cincea;

Premiul „Secera și ciocanul” – Gheorghe Angelescu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole