Dănuț Bășică aka MrCash aka MCC Lifestyle aka YoungTraderLifestyle, un influencer de care nu a auzit nimeni, a anunțat sâmbătă că dă benzină gratis între orele 14 și 15 la un OMV și a blocat traficul în zonă din cauza unor timișoreni extrem de “inteligenți“ care s-au pus la coadă că se dă ceva gratis, așa cum puteți citi AICI.
Între cei care s-a așezat la coadă la benzină și puhoaiele care stau la coadă la tigăi gratis nu este nicio diferență, doar zoaie pe care și le aruncă unii altora în mediul online variind în funcție de vocabular și imaginație.
Ei bine, timișorenii care au stat la coadă ca niște “inteligenți“ își pot spăla rușinea de “fomiști“ și se pot “metamorfoza“ măcar vestimentar și sunt așteptați să se îmbrace ca niște șmecheri “eleganți parfumați“, vorba cântecului, de la primul magazin Hugo Boss deschis în oraș.
Hugo Boss, unul dintre liderii mondiali pe segmentul de fashion luxury, a deschis, pe 17 octombrie 2024, în ansamblul mixed-use Iulius Town din Timişoara, prima sa locaţie din vestul ţării și cel de-al cincilea magazin din România.
Grupul german de fashion este prezent în Iulius Town cu brandul BOSS, una dintre cele două mărci exclusive pe care le deține. Magazinul este dedicat publicului masculin, brandul BOSS remarcându-se prin standardele ridicate în ceea ce privește calitatea, durabilitatea și design-ul pieselor vestimentare.
“În noua locaţie, clienții beneficiază de experiența exclusivă de a achiziționa de la un brand premium, așa cum și-a obișnuit Hugo Boss publicul din întreaga lume. Aici se regăsesc articole vestimentare din ultimele colecții ale brandului, care răspund celor mai exigente cerințe de calitate, confort și aspect, cât și încălțăminte și accesorii. Fiind piese atemporale și versatile, acestea acoperă stiluri de la business, la casual“, se arată într-un comunicat de presă.