Timișoara: firma Brantner are de primit peste patru milioane de lei pentru curățenia stradală – suma este aferentă anului trecut

Primăria Timișoara trebuie să plătească peste patru milioane de lei firmei de salubritate Bratner, pentru două facturi neachitate.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Monica Ivan, a explicat că banii nu au putut fi dați fără să existe o sentință pentru că suma din contractul subsecvent, încheiat anul trecut, a fost depășită.

În anul 2022, în baza contractului subsecvent, au recepționat operațiunile de salubrizare stradală, inclusiv cele aferente lunilor noiembrie și decembrie 2022. Deoarece valoarea pe contractul subsecvent respectiv a fost depășită, facturile în sumă de 4.182.766 lei, nu au putut fi ordonanțate, chiar dacă valoarea acordului-cadru nu era epuizată. Pentru a recupera suma prestațiilor efectuate, operatorul Brarner Servicii Ecologice a introdus acțiune în instanță pentru recuperarea plăților neachitate”, spune Monica Ivan, citată de Radio Timișoara.

Primăria a scăpat de plata penalităților de întârziere, în sumă de 200.000 de lei, după ce compania de salubritate a renunțat la pretenții.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole