Timișoara: Filarmonica Banatul va renunța la unele concerte în urma tăierii bugetului alocat, dar și la cumpărarea unor bunuri necesare activității artiştilor

Managerul general al Filarmonicii Banatul din Timişoara, Ovidiu Andriş, a declarat miercuri că diminuarea cu peste 8 milioane de lei a bugetului local alocat activităţilor culturale va afecta grav activitatea concertistică a instituţiei, în anul Capitalei Culturale Europene, ceea ce înseamnă şi renunţarea la evenimente cu participare internaţională, incluse deja în agenda programului TM2023.

Ovidiu Andriş a punctat că pentru a menţine programul artistic, soluţia financiară ar fi renunţarea la cumpărarea unor bunuri necesare activităţii artiştilor, cum sunt pupitrele pentru partituri şi scaunele profesionale.

Este un lucru grav, mai ales că ne aflăm în mijlocul anului, iar jumătate din bani au fost deja cheltuiţi. A trebuit să renunţăm la unele dintre bunurile pe care voiam să le cumpărăm pentru artiştii Filarmonicii Banatul, cum ar fi pupitre pentru partituri şi scaune profesionale. Am fost nevoiţi, de asemenea, să reducem şi bugetele proiectelor speciale care urmează în programul anului de Capitală Europeană a Culturii, respectiv Corul Comunitar, ‘Gurre Lieder’ de A. Schonberg, proiect derulat împreună cu partenerii noştri din Gera, şi ‘Recviem pentru Timişoara’. Practic, am tăiat din costurile de producţie: lumini, sonorizare şi am renunţat, cel puţin până găsim o altă sursă de finanţare, la extinderea scenei din Parcul Rozelor, care era necesară pentru a putea suporta cei aproximativ 400 de artişti care ar urma să cânte împreună, acolo, în toamnă„, a explicat Ovidiu Andriş.

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, luni, că legislativul local a aprobat o rectificare bugetară prin care se reduce cu peste opt milioane de lei bugetul pentru Cultură, în anul în care oraşul exercită titlul de Capitală Europeană a Culturii, ca urmare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care obligă administraţiile publice din ţară să reducă bugetul pentru „bunuri şi servicii” cu 10%.

Fritz a lansat şi un apel către membri din filialele PSD şi PNL care reprezintă Guvernul, să îşi exercite influenţa la Bucureşti pentru a modifica proiectul de lege prin care poate fi revizuită OUG.

Anunţ cu tristeţe, dar OUG nr. 34 face astăzi prima victimă. Cu această rectificare forţată de Guvern, trebuie să tăiem peste opt milioane de lei la Cultură, în mijlocul Capitalei Culturale. Acest lucru înseamnă că, de exemplu, o producţie importantă la Teatrul German din toamnă va trebui anulată şi că în următorii doi ani, între 40 şi 60 de spectacole nu se vor mai juca. La Casa de Cultură vor fi anulate mai multe spectacole, inclusiv o parte din cele programate în cadrul Zilelor Timişoarei, iar la Filarmonică trebuie să găsim o soluţie pentru finanţarea unei scene exterioare, pe care în prezent nu ne-o mai permitem„, a declarat primarul Dominic Fritz.

El a adăugat că prin tăierea bugetului alocat programului Capitalei Culturale Europene 2023 se ajunge la situaţia de a fi privat Centrul de Proiecte de suma de 6.114.600 lei, cu care sunt finanţate proiectele operatorilor culturali care au încheiat deja contracte de finanţare cu Municipalitatea pentru programul Timişoara 2023. De asemenea, Casa de Cultură a Municipiului nu va mai primi 892.060 lei, de la Teatrul de Stat German se taie 648.300 lei, iar Filarmonica Banatul pierde 591.690 lei, a mai precizat Fritz.

A murit Ion Caramitru

Actorul era internat la Spitalul Elias din cauza unor probleme de sănătate.  Abia la începutul lunii august, medicii au reuşit afle ce boală are. Actorul avea o infecţie în sânge. …

Recomandările noastre

Cele mai citite articole