Timișoara: Festivalul internaţional intercultural ISWinT, 26 iulie – 2 august, reunește studenți din întreaga lume

Tradiţionalul festival intercultural şi educaţional ISWinT (International Student Week in Timişoara), organizat de voluntarii din Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare (Liga AC), împreună cu Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT), încă din anul 1994, revine după doi ani în care s-a desfăşurat doar online.

Cea de-a XXVIII-a ediţie a evenimentului îşi îndreaptă atenţia către importanţa educaţiei prin diverse metode inovative şi reuneşte studenţi cu vârste cuprinse între 18 ani şi 30 de ani, de la universităţi din întreaga lume, transmite UPT, într-un comunicat.

Deschiderea oficială a festivalului are loc marţi, la Casa Tineretului din Timişoara, iar pe parcursul celor opt zile, în cadrul unei serii de workshopuri, studenţii vor răspunde unei teme provocatoare – Reunite. Rebuild. Restart.

„Cele opt workshopuri doresc rezolvarea unor probleme reale de care se lovesc studenţii în ziua de azi. Temele abordate urmăresc dezvoltarea personală şi efectele post-pandemice, precum viaţă sănătoasă, manipulare media, agresiune pe internet, voluntariat, teama de a vorbi în public, gestionarea timpului şi obiceiuri sănătoase de viaţă”, menţionează reprezentanţii UPT.

În cadrul festivalului vor exista activităţi adresate atât studenţilor, cât şi cetăţenilor din publicul timişorean. Cea mai cunoscută astfel de activitate este parada, programată pe 31 iulie, în cadrul căreia participanţii, purtând steagurile ţărilor de provenienţă, vor defila pe străzile oraşului, promovând multiculturalitatea şi spiritul liber.

Evenimentul promovează egalitatea de şanse, studenţii fiind cei care contribuie la răspândirea incluziunii sociale, mesajul transmis fiind acela că, indiferent cine eşti sau din ce ţară provii, eşti invitat alături de studenţii timişoreni să celebrezi diversitatea.

Parada se va încheia cu concertul trupei BlackBird, care va anima atmosfera în incinta Iulius Town.

Sorin Cîmpeanu: Şcoala va începe pe 8 noiembrie

Elevii reiau cursurile pe 8 noiembrie, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, luni, într-o declaraţie de presă. „Pe 8 noiembrie şcoala va începe. (…) Vom avea consultări cu autorităţile sanitare…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole