Timișoara: eveniment inedit pe “Podul de fier“ din cartierul istoric Iosefin – expoziție de fotografie în aer liber

Eveniment inedit pe Podul de fier din cartierul istoric Iosefin.

În cadrul proiectului Timisoara All Around timișorenii sunt invitați la expoziția de fotografie în aer liber „City of light”, a fotografei Claudia Tănăsescu.

Vernisajul va avea loc în data de 12 august, la ora 19.30, pe Podul de fier din cartierul istoric Iosefin.

Expoziția reunește imagini dintr-un proiect fotografic derulat pe parcursul anului 2023, când Timișoara a fost Capitală Europeană a Culturii, fiind inspirat de tema anului – lumina  și motto-ul „Shine your light, light up your city!” Fotografiile surprind orașul în contraste puternice, figuri abstracte și solitare, geometrii urbane, jocuri de lumină și întuneric.  Atât fotografiile, cât și locația expoziției – Podul de fier, unul dintre obiectivele de patrimoniu importante din cartierul Iosefin – doresc să atragă atenția publicului spre explorarea cartierelor istorice ale Timișoarei din afara centrului, care este unul dintre obiectivele proiectului Timișoara All Around“, arată organizatorii.

Nu este prima dată când Claudia Tănăsescu își îndreaptă privirea ca fotografă asupra orașului ei natal, Timișoara.

În ultimii doisprezece ani a realizat diverse proiecte fotografice prin care a explorat și promovat Timișoara – patrimoniul orașului, detalii de arhitectură sau scene stradale – dar și proiecte de fotojurnalism sau turism, în care a îmbinat fotografia cu scrisul. Spre exemplu, a ilustrat cu fotografii ghidul turistic al Timișoarei „Timişoara23: 23 Secrets You’ll Love About the City and the Romanian Banat”, lansat în 2023 cu ocazia Deschiderii Capitalei. A mai publicat romanul „M-am întors acasă” care include un proiect fotografic personal, iar fotografiile ei au fost câștigătoare la diverse concursuri sau selecționate pentru a fi expuse la saloane de fotografie naționale și internaționale“, mai arată sursa citată.

Expoziția „City of light” poate fi vizitată inclusiv în weekendul cu „Celebrarea orașului” (16-18 august) și va marca și Ziua mondială a fotografiei (19 august).

Va fi prezentă pe Podul de fier până în data de 3 septembrie 2024.

Această expoziție are loc în cadrul proiectului „Timisoara All Around”, care face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Timișoara: sârbii din oraș se pregătesc de sărbătoare – spectacol la Opera Română cu ocazia Sfântului Sava

Sârbii din Timișoara se pregătesc pentru 𝐬𝐚̆𝐫𝐛𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐚𝐯𝐚, care va fi celebrată 𝐬𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟐𝟕 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞, la 𝐎𝐩𝐞𝐫𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐚̆, începând cu 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗:𝟎𝟎. “Vom împărtăși această bucurie alături de…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole