Timișoara: “Dreptate pentru Mario“ – sperați de revolta de la Sânmihaiu Român și de frica reacției oamenilor minorii de 15 ani implicați în crima din Cenei și uciderea lui Mario renunță la arestul la domiciliu

Cei doi minori de 15 ani arestați preventiv pentru uciderea lui Mario Alin Berinde și-au retras, vineri, contestația împotriva măsurii, hotărând să rămână în detenție.

Decizia a fost luată de comun acord cu părinții lor și anunțată în cursul zilei de astăzi, în fața instanței.

Măsura arestului la domiciliu ar fi presupus întoarcerea celor doi adolescenți în localitatea unde a avut loc crima, situație în care exista riscul unor reacții ostile din partea comunității.

Din acest motiv, atât minorii, cât și părinții au solicitat judecătorilor să nu mai fie luată în considerare varianta plasării la domiciliu.

Avocata celor doi, Claudia Candea, a precizat:

Inculpații, împreună cu părinții lor, au hotărât că, în acest moment, cea mai bună soluție, având în vedere atitudinea de care s-a dat dovadă până acum, este retragerea contestației formulate.”

Astfel, măsura arestării preventive rămâne în vigoare.

Cazul celor doi minori, acuzați de implicare în uciderea lui Mario Alin Berinde, a stârnit o reacție puternică la nivel național, iar ancheta penală continuă.

Reamintim că minorul de 13 ani, Mario Romaneț, implicat și el în crimă dar care nu va răspunde penal, a stârnit o revoltă masivă la Sânmihaiu Român, acolo unde se refugiase după crimă în locuința bunicilor.

Recomandările noastre