Timișoara: doi bărbați găsiți morți într-un apartament de pe strada Sirius – unul dintre ei era spânzurat în baie, iar celălalt era pe o canapea, cu o lovitură la cap

Doi bărbaţi, tată şi fiu au fost găsiţi luni dimineaţă morţi într-un apartament de pe strada Sirius din Timişoara, după ce un locatar care a simţit un miros înţepător pe casa scărilor a sunat la numărul de urgenţe 112.

Poliţiştii de la Secţia 2 au intrat în locuinţa celor doi şi l-au găsit pe tată, un bărbat de 60 de ani, mort, pe o canapea şi cu o lovitură la nivelul capului. Fiul acestuia, un bărbat de 46 de ani, era spânzurat în baie.

Criminaliştii au prelevat probe din apartament, iar trupurile celor doi au fost preluate de medicii legişti pentru autopsie, în încercarea de a stabili cu precizie ce s-a întâmplat în apartamentul celor doi. Este posibil, din primele date, ca fiul să-şi fi ucis părintele, iar apoi să se fi spânzurat.

Cei doi sunt cunoscuţi de poliţişti, fiind suspectaţi în mai multe dosare de furt.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole