Timișoara: dispeceratul Colterm suprasolicitat – funcționează non-stop dar fără robot de preluare a apelurilor – căldura revine luni în jurul orei 17:00, dar va mai dura apoi 3 sau 4 ore să fie resimțită în calorifere

Timișorenii din mai multe cartiere din sudul orașului au rămas fără apă caldă și căldură, după o avarie majoră produsă pe rețeaua primară de termoficare, anunțată duminică seara, 5 octombrie, în jurul orei 18:15.

Potrivit Colterm, defecțiunea a fost localizată, iar echipele companiei lucrează la remedierea acesteia. Reprezentanții estimează că furnizarea agentului termic și a apei calde va fi reluată luni, 6 octombrie, în jurul orei 17:00, urmând ca în aproximativ 3–4 ore de la repornire, căldura să fie resimțită în calorifere, în jurul orei 20:00.

Zonele afectate: Dâmbovița, Șagului, Steaua, Girocului, Soarelui, Universității, Odobescu.

În zona de nord a orașului, Colterm a anunțat că alimentarea a fost deja reluată, iar agentul termic va ajunge treptat în apartamente.

Reprezentanții companiei au mai transmis că dispeceratul Colterm este activ non-stop, însă nu dispune momentan de un robot automat pentru preluarea apelurilor. Astfel, atunci când toate liniile sunt ocupate, apelanții aud tonul de apel continuu, fără a primi un semnal că operatorii sunt deja într-o conversație.

Colterm a precizat că are în vedere implementarea unui sistem automat de preluare a sesizărilor, pentru ca mesajele să ajungă mai rapid la dispecerat.

Principala noastră preocupare rămâne reluarea furnizării căldurii în casele timișorenilor în cel mai scurt timp. Echipele Colterm au fost pe teren pe tot parcursul weekendului, însă astfel de situații sunt inerente”, au transmis reprezentanții companiei.

Compania anunță că va reveni cu actualizări pe măsură ce lucrările de remediere avansează.

Societatea Drumuri Municipale Timișoara angajează 

Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A. angajează: ·  Laborant încercări fizio-mecanice pentru lucrări drumuri; ·  Șef formație (pentru lucrări amenajare, întreținere și reparații drumuri); ·  Arhivar; ·  Sudor; ·  Strungar; · …

Recomandările noastre

Cele mai citite articole