VEST: Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia rămâne unul dintre cele mai vizitate obiective turistice – peste 67.000 de turiști au vizitat anul trecut monumentul UNESCO

Peste 67.000 de turişti au vizitat, anul trecut, unul dintre principalele puncte de atracţie ale judeţului Hunedoara, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, relevă datele Direcţiei Generale de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) din cadrul Consiliului Judeţean.

Ne bucurăm că în anul 2023 mai bine de 67.000 de turişti au ales să viziteze Sarmizegetusa Regia şi, implicit, judeţul Hunedoara. Din taxele de vizitare am reuşit să generăm venituri în sumă de 720.000 de lei, bani care se vor întoarce pentru investiţii şi buna funcţionare a sitului istoric„, a declara Doiniţa Bălănesc, şef de serviciu în cadrul DGAMPT Hunedoara.

De asemenea, din suvenirurile vândute turiştilor, au fost realizate venituri de circa 220.000 de lei, la dispoziţia vizitatorilor aflându-se, între altele, replici ale monedelor dacice de tipul kosonilor, cărţi cu tematică istorică sau broşuri cu informaţii despre fosta capitală a Daciei.

În această perioadă a anului, cetatea poate fi vizitată după programul de iarnă, între orele 10,00 – 15,00, cu excepţia zilei de luni, când situl este închis pentru lucrări de ordin administrativ.

Accesul se face pe un drum judeţean asfaltat, pe ruta Orăştie-Costeşti-Grădiştea de Munte, până la o parcare amenajată la câteva sute de metri distanţă de intrarea în sit.

Situl se află în administrarea CJ Hunedoara din anul 2013, între timp aici fiind instituite un regulament de vizitare, paza monumentului şi un serviciu de prim-ajutor cu paramedici civili din cadrul Asociaţiei Salvital Hunedoara, asigurat pentru zilele sfârşitului de săptămână, atunci când numărul turiştilor este mai mare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole