Timișoara: deschidere de stagiune la Teatrul Maghiar – cinci spectacole noi pentru adulți și trei producții pentru copii toate traduse în limba română

Teatrul Maghiar propune în această stagiune mai multe variante de abonament KultCARD, care asigură un preț redus la bilete.

Stagiunea nouă cuprinde cinci spectacole noi pentru adulți și trei producții pentru copii, toate traduse în limba română.

Regizorul Alexandru Dabija revine la Timișoara pentru a monta o comedie, „Căpitanul Fred-Jeg” după romanul de aventuri scris de Rejtő Jenő. Musicalul de renume mondial „Chicago” va fi pus în scenă de regizorul Béres László din Ungaria pe muzică și text de John Kander, Fred Ebb și Bob Fosse. Gyulai Eszter, care a colaborat cu Teatrul Maghiar la spectacolul „Henric al IV-lea”, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, va monta o adaptare a cărții lui William Wharton „Birdy”, nominalizată la premiul Pulitzer. Dintre actorii teatrului, Lőrincz Rita și Jancsó Előd vor pune în scenă proiecte individuale de autor, în cadrul programului Teatrului de valorificare a multiplelor talente pe care le au membrii trupei. Pentru spectatorii juniori, prima premieră va fi chiar în 22 septembrie – „Zâna lebădă”, fiind urmate de un spectacol în așteptarea Crăciunului în luna noiembrie și premiera „Scufița Roșie”, în regia Ritei Bartal Kiss, în a doua parte a stagiunii”, se arată într-un comunicat de presă, de vineri.

Opțiunile pentru abonament sunt mai numeroase în acest an, în urma consultării spectatorilor la finalul stagiunii anterioare.

Abonamentul KultCARD-MECENA va costa 470 de lei și poate fi folosit pentru toate spectacolele proprii ale Teatrului de o familie (părinți și copii), fiind potrivit și pentru operatorii privați care doresc să susțină simbolic activitatea teatrului.

Abonamentul KultCARD-KORTINA va costa 150 de lei și va permite acces la toate premierele stagiunii.

Studenții și pensionarii beneficiază de reducere cu abonamentul KultCARD-DEBUT, respectiv KultCARD-SENIOR, ambele la 70 de lei, care oferă acces la premierele stagiunii 2024/2025.

Abonamentul KultCARD-PODIUM va costa 100 lei și va permite acces la patru spectacole la alegere (din stagiunile anterioare și din cea actuală), cu excepția zilei de premieră, în timp ce abonamentul KultCARD-LEJER va costa 70 de lei și va permite accesul la trei spectacole la alegere (din stagiunile anterioare și din cea actuală), cu excepția zilei de premieră. Pentru a încuraja spectatorii noi, Teatrul introduce pachete pentru copii.

Abonamentul KultCARD-MUGUREL va costa 40 de lei și va include 3 bilete la spectacolele de copii (pentru copii care au mai puțin de 14 ani).

Niciun abonament nu include intrarea la Festivalul Euroregional de Teatru TESZT. Pachetele se pot lua la casa de bilete până în 15 octombrie. Abonamentul KultCARD a fost achiziționat în stagiunea trecută de 94 de spectatori.

Stagiunea 2024/2025 începe cu o serie de întreceri sportive la care s-au înscris angajații din domeniul cultural din țară, Ungaria și Serbia – a șaptea ediție TheatreGames (campionat co-organizat de Teatrul Maghiar și Asociația Proteszt) va avea loc în 30 august – 1 septembrie și va reuni circa 160 de sportivi amatori. Din programul lunii septembrie fac parte producții realizate de importanți regizori din străinătate: Philip Parr („Pericles”, 9 septembrie), Szabó Kristóf („Danaos”, 17 septembrie), Tomi Janežič („1978”, 21 septembrie) și Andrei Șerban („Doctorul”, 27 septembrie) – toate traduse prin supratitrare în română și engleză.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole