Timișoara: concurs regional de roboți la Universitatea de Vest – au participat nouă echipe în organizarea echipelor de la Loga și Colegiul Bănățean

Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit primul League Meet al Regiunii de Vest din sezonul 10 al competiției internaționale de robotică FIRST Tech Challenge, organizată în România de Asociația Nație Prin Educație.

Evenimentul, desfășurat sub numele WinterTech, marchează debutul oficial al noului sezon dedicat inovației, tehnologiei și colaborării și reprezintă un moment important în parcursul de calificare către etapa regională. UVT a pus la dispoziție infrastructura necesară și a sprijinit desfășurarea competiției în condiții optime.

WinterTech a fost organizat de echipa CyberMoon (Colegiul Național „C.D. Loga”) și echipa ATLAS CNB (Colegiul Național Bănățean), în colaborare cu UVT, și a reunit nouă echipe participante: CyberMoon, CSH, RoboDojo, ATLAS CNB, Arbotix, Unplugged, TEAM ORIGINALS, Infinity Bolts și PeacoRobotics.

Pentru multe dintre echipe, competiția a reprezentat prima oportunitate a sezonului de a testa și ajusta robotul în condiții oficiale. Formatul League Meet pune accent atât pe performanța tehnică, cât și pe dezvoltarea comunității, încurajând cooperarea, schimbul de idei și mentoratul între echipele cu experiență și cele aflate la început.

FIRST Tech Challenge este considerată o experiență educațională complexă, în care roboții devin instrumente prin care elevii își dezvoltă creativitatea, gândirea critică, colaborarea și capacitatea de adaptare. Atmosfera de la WinterTech a evidențiat încă o dată coeziunea și energia comunității pasionate de tehnologie.

Universitatea de Vest din Timișoara își reafirmă rolul de partener activ în susținerea educației STEM în regiune și în promovarea oportunităților dedicate tinerilor interesați de inovație și robotică.

Recomandările noastre