Consilierii locali ai municipiului Timișoara vor discuta, în ședința ordinară de plen din 27 ianuarie, un proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de Parteneriat între Municipiul Timișoara și Coca-Cola HBC România S.R.L., document care vizează realizarea unui drum public de legătură între Calea Aradului și Calea Torontalului.
Potrivit raportului de specialitate, proiectul urmărește dezvoltarea infrastructurii rutiere în zona de nord a orașului, în vederea fluidizării traficului și a îmbunătățirii accesului către Parcul Industrial și Tehnologic Timișoara (PITT). Investiția prevede amenajarea unui drum de legătură între sensul giratoriu Mahle de pe Calea Aradului și Calea Torontalului, precum și construirea unui nou sens giratoriu la intersecția cu Calea Torontalului.
Coca-Cola HBC România S.R.L., operator economic care desfășoară activități în zonă, și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini proiectul prin finanțarea integrală a documentației tehnice necesare. Conform acordului propus, partenerul privat va asigura costurile pentru elaborarea studiilor, obținerea avizelor, studiul de fezabilitate, documentațiile tehnice pentru autorizare și execuție, precum și asistența tehnică de specialitate.
Municipiul Timișoara va avea rolul de a derula procedurile administrative și, ulterior, de a asigura finanțarea și execuția lucrărilor, după aprobarea investiției. Durata acordului de parteneriat este stabilită până la finalizarea lucrărilor și realizarea recepției finale.
Documentația tehnică realizată de partenerul privat va fi transferată gratuit municipiului, care va dobândi toate drepturile de utilizare, modificare și implementare, fără costuri suplimentare pentru bugetul local. În raport se arată că această formulă reduce presiunea financiară asupra bugetului municipal, întrucât nu generează cheltuieli inițiale pentru administrația locală și poate scurta perioada necesară pentru demararea lucrărilor.
Administrația locală estimează că realizarea drumului de legătură va contribui la reducerea aglomerației pe arterele principale, la îmbunătățirea accesului în zona industrială și la stimularea investițiilor private. Totodată, proiectul este considerat un pas important pentru dezvoltarea urbană și pentru conectarea cu alte inițiative de mobilitate, cu impact asupra siguranței rutiere și a timpilor de deplasare.
În aceste condiții, inițiatorii proiectului apreciază că sunt îndeplinite prevederile legale pentru aprobarea acordului de parteneriat, urmând ca decizia finală să fie luată de plenul Consiliului Local Timișoara.
