Timișoara: cimitirul din Calea Șagului are sistem de iluminat refăcut și funcțional pe toate aleile principale – în ultimii zece ani sistemul a funcționat doar pe culoarul central

Societatea Horticultura SA, companie aflată în subordinea Consiliului Local Timișoara, anunță că au fost finalizate lucrările la sistemul de iluminat din Cimitirul Calea Șagului.

Acestea au inclus refacerea rețelei electrice și recondiționarea corpurilor de iluminat ce prezentau avarii minore. Felinarele ce nu au putut fi reparate au fost demontate, iar în locul acestora au fost montate 27 de corpuri noi de iluminat, pe stâlpi ce au fost cablați la rețeaua electrică.  Pentru a eficientiza la maximum iluminatul în cimitir, a fost montat un sistem automat cu temporizator și senzor de luminozitate. Astfel sistemul de iluminat va fi pornit pe perioada programului de funcționare a cimitirului, după lăsarea întunericului. În urma investițiilor și lucrărilor realizate, am iluminat toate aleile principale“, a declarat directorul Dan Rusu.

Potrivit societății, în ultimii zece ani, în Cimitirul Calea Șagului sistemul de iluminat a funcționat doar pe culoarul central.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole