Mimii, bufonii, statuile vivante și marionetele gigant dau startul unui nou sezon de spectacole la Timișoara. În acest weekend, 20 – 21 septembrie, Check Art Festival revine în Iulius Gardens, transformând parcul într-o scenă plină de culoare, artă și spectacole inedite.
Personaje magice și ateliere creative
Sâmbătă și duminică, de la ora 16.00, vizitatorii vor fi întâmpinați de personaje spectaculoase care vor anima aleile parcului: de la marioneta gigant, prezentă în paradele dintre 17.00 – 18.00 și 19.00 – 20.00, până la mascota Dino, care îi așteaptă pe copii la sesiuni de Meet & Greet la orele 16.00 și 18.00. Cei mici își pot pune creativitatea la încercare în cadrul atelierelor dedicate, deschise timp de patru ore în fiecare zi.
Muzică, magie și show-uri spectaculoase
La scenă, atmosfera va fi completată de muzică live încă de la ora 16.00, cu tineri artiști locali. De la 17.30, trupa Happy Team îi va antrena pe copii într-un spectacol interactiv, iar la 19.00, magicianul Charming Jay va aduce un show impresionant de iluzii.
Serile se vor încheia spectaculos, cu momente de acrobație la cerc suspendat, flying pole și jonglerii cu foc, oferind publicului o experiență vizuală de neuitat.
Un festival pentru întreaga comunitate
Check Art Festival rămâne unul dintre cele mai așteptate evenimente de toamnă, reunind comunitatea timișoreană prin spectacole stradale, ateliere și show-uri de artă contemporană.
