Fumul din Timișoara vine dinspre Serbia. CJSU Timiș, convocat de prefect
Fumul care persistă de două zile în Timișoara și județul Timiș vine dinspre Serbia, potrivit autorităților. CJSU a fost convocat de prefectul Paul Finta.
Fumul care persistă de două zile în Timișoara și în mai multe zone din județul Timiș a determinat convocarea, vineri, a unei ședințe de urgență a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).
Ședința a fost convocată de prefectul județului Timiș, Paul Finta, care a precizat, după întâlnire, că informațiile disponibile indică faptul că fumul este adus în județ dinspre sud, din zona Serbiei.
Potrivit prefectului, direcția actuală a vântului favorizează deplasarea fumului către nord, ceea ce explică prezența acestuia în Timiș și în municipiul Timișoara.
„Am avut o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pentru a vedea exact care este situația. Informațiile pe care le avem până la acest moment provin de la autoritatea meteorologică. Știm că fumul vine dinspre sud, dintr-o direcție din Serbia, având în vedere că la acest moment direcția de deplasare a vântului este dinspre partea sudică înspre nord”, a declarat prefectul de Timiș, Paul Finta.
Prefectul a avertizat că fenomenul ar putea persista și sâmbătă, însă schimbarea direcției vântului ar urma să modifice și deplasarea fumului. Potrivit informațiilor transmise autorităților, vântul va începe să bată dinspre est spre vest, urmând ulterior să se orienteze către sud.
„Și mâine va persista, din câte am fost informat de către Agenția Națională de Meteorologie. Însă de mâine vântul își va schimba puțin direcția și o să înceapă să sufle dinspre est spre vest, urmând ca ulterior să sufle spre sud. Deci se va schimba acest fum”, a explicat Paul Finta.
Autoritățile timișene spun că mențin legătura cu partea sârbă pentru a urmări evoluția situației, însă până la momentul ședinței CJSU nu existau informații operative privind extinderea sau intensificarea incendiilor de peste graniță.
Locotenent-colonelul Rusu, din cadrul ISU Timiș, a precizat că, vineri până la ora 10:00, au fost înregistrate 20 de apeluri la numărul 112, precum și numeroase sesizări telefonice pe liniile fixe, în contextul fumului persistent.
„În prezent nu avem focare de incendiu în raza județului Timiș. Ținem legătura și cu vecinii sârbi. Suntem pe o linie, dar strict pe amplificarea incendiului și spre atenuare. Nu avem informații din zona operativă”, a declarat reprezentantul ISU Timiș.
În paralel, Agenția pentru Protecția Mediului a prezentat datele privind calitatea aerului.
Pentru ziua de 20 august au fost înregistrate creșteri ale valorilor pentru mai mulți indicatori monitorizați, însă, potrivit autorităților de mediu, nu au fost depășite valorile-limită care să impună informarea autorităților locale și alertarea populației.
Vineri, situația a devenit însă mai accentuată în intervalul 07:00-10:00. Cele mai mari concentrații au fost înregistrate pentru particulele PM10 la toate stațiile de monitorizare din municipiul Timișoara.
La stația TM4, din zona Soarelui, a fost înregistrată la ora 09:00 o valoare orară de 378 de micrograme PM10 pe metrul cub.
Reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului atrag însă atenția că valoarea-limită zilnică pentru PM10 este de 50 de micrograme pe metrul cub, calculată ca medie pe 24 de ore. Prin urmare, o valoare ridicată înregistrată într-o anumită oră nu poate fi considerată, din punct de vedere legal, o depășire a valorii-limită zilnice.
„Pentru ziua de ieri, 20 august, s-au înregistrat depășiri ale valorilor-limită, respectiv pragurilor de alertă și informare, în conformitate cu prevederile legii. Deși valorile orare au înregistrat creșteri la unii dintre poluanții monitorizați, respectiv PM10, particule în suspensie și PM2.5, compuși organici volatili, benzen, toluen, etilbenzen, orto-meta-para-xilen și oxizi de azot, nu s-au înregistrat depășiri ale valorilor-limită care să necesite informarea autorităților locale și alertarea cetățenilor”, a explicat Cosmina Popescu, reprezentanta Agenției pentru Protecția Mediului.
Aceasta a precizat că datele înregistrate vineri la stațiile de monitorizare au indicat o creștere a parametrilor în intervalul 07:00-10:00, cu cele mai mari valori pentru PM10.
Autoritățile susțin că monitorizarea situației continuă, atât prin stațiile de măsurare a calității aerului, cât și prin structurile operative ale ISU Timiș și prin contactele cu autoritățile din Serbia.
În ceea ce privește posibilitatea unei intervenții transfrontaliere, prefectul Paul Finta a precizat că există mecanisme de cooperare internațională prin care Serbia poate solicita sprijin României și Uniunii Europene. O eventuală solicitare ar urma să fie gestionată prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și, ulterior, prin structurile competente de la nivel local.
Sursa foto – Anca Balint
