Timișoara: cetățenii își pot spune părerea privind amenajarea Pădurii Verzi – 3700 de timișoreni au completat chestionarul de transformare în pădure-parc

Peste 3700 de timișoreni au completat chestionarul privind amenajarea Pădurii Verzi ca pădure parc iar până în perioada 8-20 decembrie au loc și consultări cu cetățenii pe tema acestei amenajări. Chestionarul a inclus întrebări referitoare la interesul pentru Pădurea Verde, dotări necesare, activități recreative și educative, interacțiunea cu natura.

Toate acestea au ca scop transformarea pădurii într-un spațiu accesibil tuturor timișorenilor, prin amenajări non-invazive, minimale, care să nu afecteze în niciun fel biodiversitatea zonei.

Acest proiect al Primăriei Municipiului Timișoara, conține 3 zone de dezvoltare a pădurii, după cum urmează:

-Zona I va avea o componentă de informare și educare, prin materialele amplasate de-a lungul traseului principal;

-Zona II va fi cea mai utilizată dintre toate, fiind prevăzută cu alei de promenadă, popasuri și spații destinate activităților sportive;

-Zona III, fiind si cea mai îndepărtată de oraș, va fi menținută la fel de naturală, nealterată și  autentică.

Mai multe informații se regăsesc pe: https://decidem.primariatm.ro/processes/padure-parc

Cetățeni interesați pot parcurge în detaliu micro-intervențiile propuse în acest concept și pot transmite opinii, recomandări sau întrebări aferente fiecărui tip de micro-intervenție propusă.

De asemenea, pot participa la dezbaterea publică ce va avea loc în data de 18 decembrie 2023, de la ora 15:00, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timișoara. Dezbaterea va fi transmisă și pe pagina de Facebook a primăriei.

Centru de zi și cantină socială, la Giroc

Până la finalul acestei luni, comuna Giroc va avea un centru de zi pentru îngrijirea vârstnicilor. Va fi rezultatul unui proiect implementat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, în…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole