Timișoara: cerșetoarele din Ialomița lovesc din nou – cele trei tinere s-au întors în stradă și vor să păcălească iarăși timișorenii solicitând donații pentru persoane cu dizabilități

Vara aduce din nou în prim-plan un fenomen devenit obișnuit în Timișoara: persoane care încalcă legislația privind ordinea publică, apelând la mila cetățenilor pentru a obține bani, de cele mai multe ori folosiți pentru alcool sau alte vicii.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția că orașul devine o destinație preferată pentru indivizii care preferă cerșetoria în locul unui loc de muncă. Printre aceștia se numără și persoane care se dau drept reprezentanți ai unor asociații caritabile, invocând ajutorarea persoanelor cu dizabilități pentru a obține sume de bani de la trecători.

Trei tinere cu vârste de 17, 23 și 27 de ani, toate din localitatea Bărbulești, județul Ialomița, au fost depistate recent în zonele centrale ale orașului – Piața Libertății și Piața Unirii – și sancționate de polițiștii locali conform Legii 61/1991.

Fenomenul, în cifre alarmante

Doar în luna iunie, un număr de 105 persoane care apelau la mila publică au fost ridicate de polițiștii locali și transportate de 246 de ori la centrul social al Direcției de Asistență Socială Timișoara. În plus, cinci minori au fost preluați de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.

Cerșetorie agresivă și comportament deranjant

Autoritățile locale semnalează tot mai multe cazuri de comportament agresiv din partea cerșetorilor. Un bărbat a fost reclamat că, aflat într-un complex comercial de pe strada Take Ionescu, devenise recalcitrant, țipa și lua băuturile de pe mesele clienților de la terasă. Într-un alt caz, un cerșetor aflat într-un scaun cu rotile circula printre mașini pe Calea Lugojului, punându-și viața în pericol.

De asemenea, grupuri de persoane care consumă alcool și provoacă zgomot au fost semnalate în Piața 700, în zona sectorului de flori, unde au creat disconfort cumpărătorilor.

Apel către cetățeni: nu încurajați cerșetoria

Poliția Locală Timișoara face un nou apel către timișoreni să nu ofere bani acestor persoane, pentru a nu încuraja menținerea lor pe străzile orașului. În cazul în care observă cerșetori, cetățenii sunt rugați să contacteze Dispeceratul Poliției Locale la numerele de telefon 0256.246.112 sau 0256.968, pentru ca persoanele în cauză să fie preluate și transportate la centrele sociale.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole